În temeiul prevederilor Legii nr. 196/ 2018 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea asociațiilor de proprietari și administrarea condominiilor, atestarea/reatestarea persoanelor fizice pentru a îndeplini funcţia de administrator de condominiu este obligatorie.
Persoanele care solicită atestarea/reatestarea calității de administrator de condominiu vor adresa, în acest sens, o cerere tip Comisiei de Atestare/ Autorizare din cadrul Municipiului Reșița, numită prin HCL Nr.166/2019 (anexa).
La cererea tip, solicitantul va anexa şi următoarele documente:
- act de identitate C.I./B.I. – copie;
- acte de stare civilă (certificat de naştere şi certificat de căsătorie) – copie;
- acte de studii – copie;
- atestatul emis de autoritatea publică locală, anterior intrării în vigoare a Legii nr.196/2018-original;
- certificat de pregătire/perfecționare profesională pentru funcția de administrator de condominiu, organizat în condițiile legii, de către asociațiile profesionale neguvernamentale de specialitate, ori alte organizații/instituții abilitate în acest sens –(doar persoanele care au absolvit cursul de administrator condominiu la atestarea inițială);
- certificat de cazier judiciar, în original și în termen de valabilitate;
- certificat de cazier fiscal, în original și în termen de valabilitate;
- adeverință medicală din care să rezulte că sunt apte din punct de vedere medical pentru a îndeplini funcția de administrator de condominiu;
- declarație pe proprie răspundere din care să reiasă: „Cunoscând prevederile Art. 326 din Noul Cod Penal, declar faptul că, nu am suferit nici o condamnare care, potrivit legislației în vigoare, interzice dreptul de gestiune și de administrare”- anexă;
- Declarație proprie răspundere că nu am fost ATESTAT ca administrator de condominiu de către alt UAT- anexă;
- chitanță de plată a taxei de examinare, în cuantum de 200 lei, care va include și costul atestatului – copie pentru persoane fizice sau în cazul depunerii dosarului în format digital – confirmarea plății efectuate în contul contul bancar menționat mai jos ;
- chitanță de plată a taxei de examinare, în cuantum de 300 lei, care va include și costul autorizației – copie pentru persoane juridice specializate sau în cazul depunerii dosarului în format digital – confirmarea plății efectuate în contul contul bancar menționat mai jos;
Dosarul care cuprinde documentele precizate mai sus , poate fi depus și în format electronic la adresa de e-mail: centru@primariaresita.ro .
- Taxele mai sus precizate pot fi achitate și în contul RO98TREZ18121360250XXXXX – Primăria Reșița,
La depunerea dosarului (în format fizic), candidații se vor prezenta la Compartimentul Asociații de Proprietari și cu originalele actelor care sunt anexate la dosar în copie, în scopul confruntării acestora.
Candidații sunt obligați să depună, la Registratura Municipiului Reșița sau pe e-mail: centru@primariaresita.ro, până la data de 18 AUGUST 2023, documentele menționate mai sus.
Examenul – proba scrisă , se va desfășura la sediul MUNICIPIULUI REȘIȚA , în data de 29 AUGUST și 30 AUGUST 2023, ora 10,00- conform listelor cu persoanele admise în urma selecției dosarelor care se vor publica pe site-ul Primăriei Reșița (www.primariaresita.ro) și la avizierul acesteia.
Evaluarea capacității profesionale a solicitantului va fi determinată prin susținerea unei probe scrise – test grilă având 20 de întrebări și 1 problemă de calcul economic, şi a unei probe orale – interviu.
Bibliografia conform anexei la prezenta.
Calendar desfășurării Atestării pentru funcția de administrator de condominiu aprobat prin Referat nr. 48394/10.07.2023:
- Depunerea Dosare candidați în vederea participării la examinare în vederea Atestării ca administratorii de condominiu – 18.07.2023 – 18.08.2023
- Verificare și publicare lista candidați admiși pentru testare după validare dosare – 23.08.2023
- Depunere contestații validare dosare – 24.08.2023
- Afișare rezultate contestații – 25.08.2023
- Organizare testare candidați proba scrisă – 29.08.2023 și 30.08.2023
- Corectare /Afișare – max.10 zile – 06.09.2023
- Contestații/ afișare – 07.09.2023/08.09.2023
- Organizare testare orală – 12.09.2023 – 15.09.2023
- Afișare rezultate testare orală – 19.09.2023
- Contestații – conform Regulament la acestă probă nu există
- Afișare liste finale – 22.09.2023
Informaţii suplimentare puteţi obţine la tel. 0255/222898, Compartiment Asociaţii de Proprietari, Comisia de atestare/autorizare.
PREȘEDINTE COMISIE ATESTARE/AUTORIZARE
TUȚĂ ADELIN IONEL

















