Autobuzele reșițene merg în Republica Moldova!

Autobuzele reșițene vor circula în curând pe străzile orașului Bălți din Republica Moldova. Primarul Ioan Popa a anunțat că acestea vor fi donate orașului cu care Reșița a semnat un acord de înfrățire în luna aprilie a acestui an. Bineînțeles, dacă aleșii locali ce vor compune viitorul Consiliu Local vor fi de acord cu propunerea edilului.

Este vorba de vehiculele second-hand achiziționate în urmă cu câțiva ani de administrația locală reșițeană și care vor fi scoase din circulație odată cu punerea în funcțiune a tramvaielor. Flota companiei Transport Urban Reșița va fi completată de cele 24 de autobuze electrice achiziționate pe fonduri europene de Primăria Reșița. Dintre acestea, o parte au sosit deja în municipiul de pe Bârzava.

„Sper de până în 1 decembrie să pornim tramvaiele cu călători, până atunci vor circula vechile autobuze. Pe acestea le-am rezervat deja, într-o discuție cu primarul de la Bălți, care a fost foarte încântat de parcul acesta de autobuze. Sunt frații noștri, mai necăjiți decât noi. Și noi, cu cele 13 tramvaie și cu cele 10 autobuze electrice momentan, până ne vin și alte 14, care sunt în licitație, vom reuși să ne gestionăm. Pe cele vechi le vom face donație pe protocol, dacă consilierii locali vor aproba, pentru că vom intra cu noul Consiliu Local, unde nu suntem chiar minoritari, dar nu mai suntem atât de majoritari.

Cele 24 de autobuze vor deservi strict Reșița și zona metropolitană Reșiței. Vor deservi într-un mod civilizat orașul acesta. Pentru că la ora asta, cei care locuiesc în Moroasa, Lend, Stavila, în cartierele limitrofe, au o problemă cu transportul urban. Să nu uităm că transportul urban nu este o activitate comercială, este un serviciu public și trebuie să îl facem civilizat, astfel încât oamenii să beneficieze de el la nivel de 2024”.

Pe de altă parte, edilul a precizat că nu a renunțat nici la intenția derulării unui proiect care să reînvie practic transportul public interjudețean, aproape inexistent la ora aceasta.

Împreună cu ADR-ul, cu Sorin Maxim, de la Timișoara, gândim un proiect de regenerare sau de reabilitare a transportului interjudețean public în care să legăm Bocșa, Anina, Oravița, să poată să vină copiii la școală, să meargă oamenii la lucru. Vom face un consorțiu împreună cu Consiliul Județean și cu alte orașe din județ și vom face acest proiect cu bani europeni. O să ne întoarcem în vremuri în care să nu mai lăsăm cetățenii din zonele rurale la îndemâna sorții sau să își găsească pe «ia-mă nene», și așa mai departe”, a mai adăugat primarul reșițean.

 

Karina TINCUL

11 COMENTARII

  1. ”Primarul Ioan Popa a anunțat că acestea vor fi donate orașului cu care Reșița a semnat un acord de înfrățire …”

    Asta după ultimul accident (din Reșița) cu autobuzul fără frâne bune.
    Ce popă benefic!

  2. Cum să mai dai căruțele alea? Sper că nu râmele albastre care au suspensii din butuci, adică nu au.

  3. „Frații” noștri sunt mai mult frați cu rusnacii! Sunt bune ptr ei doar pașapoartele românești, precum și curentul și gazul gratis. In rest ,sunt mai buni „frații ‘ ruși, care le-a au donat o întreagă armată ( a14-a!) cu vreo 2000 de perechi de bocanci!

    • Posibili bocanci, însă fostul comandant al armatei a 14-a (Aleksandr Ivanovici Lebed), ulterior și guvernator în Krasnoiarsk, a fost asasinat accidental de elicopter, prin 2002.
      Ca la ruși …

  4. Deci popică al popii le-a obișnuit 3 ani pe sărmanele autobuze cu gropi și bălți tocmai ca sa le trimită în Bălți. Autobuzele noastre au fost achiziționate în noiembrie 2017 la prețul de 23.000 euro cele mici ( roșu cu alb) și 43.000 euro cele mari (albastre). Așadar la momentul respectiv Reșița a plătit aproape 600.000 euro (sasesutemii) pe autobuze, bani luați pe credit, deci s-a platit și dobânda. Transportul urban la noi in necazul ăsta de oraș se dovedește o vaca buna de muls pentru tăițel și slugile sale.
    Între timp mi-am imaginat o lista de preturi ale jupâneasei Carmen biciclista care nu a căzut și nu și-a rupt pista, fosta nevastă a primarului. Daca ea a încasat 15.000 euro sa se plimbe cu bicicleta până în govandar și retur ne putem închipui următoarele tarife: dus gunoiul 4000euro, plimbat pe jos până la Lidl și înapoi 5000 euro, mers cu mașina până la muncitoresc 3000euro+ spor de periculozitate 15.000euro. dus puradel la școală 3500eur, adus de la școala 3500. Bătut pt note mici 2500euro, lăudat pt note bune 3000eur.
    Trecând peste gluma asta care încă e actuala mă întreb dacă Reșița asta atâta de înfloritoare e încât își permite să facă cadou toate autobuzele noastre. Daca unul dintre noi ar cere un autobuz în care să înceapă o afacere inedită credeți că l-ar primi, chiar și la un preț de casare? Mă îndoiesc. Moldovenii votează jumătate cu Putin și noi le dam cadouri.

  5. O inițiativă foarte bună, felicitări. Poate vă gândiți și la o varianta rutieră Reșița-Timișoara.

  6. I-auzi! Așa s-a hotărât bișnițarul dictator, că a venit luna cadourilor. Autobuzele fiind din patrimoniul lu mama lui, face ce vrea cu ele. Nu-l ia nimeni la întrebări pe ticălosul ăsta?

  7. Dar despre fondurile,,folosite ” vb vine pentru anvelopări, sparte în sume mici și risipite chiar dispărute peste noapte, Coldea și prietenii cunosc situația, nu spune nimeni nimic, toți tac mâlc, presa mucles, DNA, ADN dracu să-i pieptene și alte instituții înghețate la ordin politic se fac că nu cunosc situația, situațiile!?Hai desculțarea și încolonați disciplinați băi populime și în tramvai cu toții, așa primar a-ți votat halal să vă fie, spălați-vă cu el pe cap. Update Ziua 69, Jurnal de șantier și prosteală a populației. 😅😅😅😅😅

  8. Așa își bate joc de banii Reșițenilor domnul Popa. Al dracu de mult câștigă comunitatea din Reșița și sunt foarte multe locuri de muncă, încît ne permitem să aruncăm banii pe fereastră

Comentariile sunt închise.

Știrile zilei