„Avem calul, avem căruța, mai trebuie birjarul” – spune primarul din Bozovici, Adrian Stoicu. Declarația a fost făcută recent, la inaugurarea dispensarului din localitate.
Este vorba despre faptul că la Bozovici nu există niciun medic care să acorde permanent consultații de specialitate, deși există condiții de diagnosticare și tratament la nivel european, grație și proiectului ce se derulează în parteneriat cu Centrul de sănătate din Pancevo-Serbia.
La acest moment, conform spuselor primarului, prin protocolul încheiat cu Spitalul Județean din Reșița, o dată pe săptămână vin în comună trei medici, care pot activa în trei cabinete: de pediatrie, interne și mică-chirurgie.
Totodată, în comună există și un centru de permanență, deschis după-amiaza, de la ora 15:00, după ce medicii de familie își încheie programul la cabinet, și până dimineața la ora 08:00, inclusiv sâmbăta și duminica.
Totuși, accentul se pune pe prevenție, pentru că este partea cea mai importantă în medicină, iar pentru asta, tot prin proiectul amintit, a fost achiziționată o ambulanță.
„Cu ajutorul ei, vrem să mergem prin sate, unde nu există săli de consultație. Pe ambulanță vom avea ecograf mobil, un EKG, alte instrumente necesare. Vom avea și un program de voluntariat cu medici de la noi (vin și din Sichevița, și din Armeniș) și din Serbia, și astfel sperăm ca efortul nostru să se regăsească în rezolvarea unor afecțiuni aflate în stare incipientă, nu să apelăm la medici atunci când nu mai putem” – a explicat Adrian Stoicu, importanța acestui demers.
Sănătatea locuitorilor din Valea Almăjului nu este însă singura preocupare a administrației din Bozovici.
O problemă importantă este cea a apei, care, devine nepotabilă, atunci când debitele cresc (deși vara trecută, din cauza secetei, apa a fost restricționată). Pentru a rezolva problema turbidității și deci a potabilității apei, printr-un proiect finanțat prin „Anghel Saligny”, se lucrează la o sursă alternativă, care presupune noi foraje, bazine de stocare și stație de tratare, lucrări începute și care vor continua în această primăvară, imediat ce vremea va permite, „pentru că la noi ( la Bozovici) este încă iarnă” – după cum s-a exprimat edilul comunei.
În plus, se lucrează la parcul fotovoltaic, pentru care urmează stabilirea perimetrului și demararea lucrărilor, pentru conectarea cât mai rapidă la rețea. Puterea va fi de 200kW și va alimenta clădirile publice, respectiv : școlile, dispensarul, toate clădirile administrației publice și iluminatul stradal.
„Avem constructor din decembrie, am avut vizita în teren, urmează stabilirea perimetrului și să începem fizic să lucrăm la acest proiect cât mai repede, să ne conectăm la rețea. Deocamdată proiectul nu prevede și baterii de stocare, dar va fi finanțare și pentru ele, iar noi suntem pregătiți cu proiectul” – spune Adrian Stoicu.
Și dacă tot am vorbit despre proiectele comunei Bozovici, să mai amintim unul, care este de genul „Meșterul Manole”, adică o lucrare fără de sfârșit. Cu toate promisiunile constructorului, lucrările la pasarela ce ar trebui să ducă la Cascada Bigăr, stagnează de o bună bucată de vreme. Și cum timpul erodează continuu, e posibil ca realizarea acesteia să o ia de la început. Rămâne de văzut. Până atunci, cert este că turiștii nu se vor putea bucura de priveliștea drumului spre cascadă, nici în această primăvară (nici nu se mai știe câte au trecut).
Daniela TUDOR

















