Bhupinder Singh, acuzat că ar fi fost de acord să primească mită pentru atribuirea prioritară a unui contract privind derularea unor lucrări de modernizare la Spitalul Municipal de Urgență din Caransebeș, își va petrece următoarele trei săptămâni în arest la domiciliu.
Magistrații Curții de Apel Timișoara au admis astăzi contestația făcută de medic, inițial arestat preventiv pentru 30 de zile. Conform deciziei de astăzi, Singh este plasat în arest la domiciliu pe o perioadă de 21 de zile, începând din data de 29.09.2025 până la data de 19.10.2025, inclusiv. În acest interval, Singh nu va avea voie să își părăsească domiciliul fără permisiunea judecătorului de drepturi și libertăți, a judecătorului de cameră preliminară sau a instanței de judecată, în fața căreia se află cauza.
„În temeiul art. 221 alin. 2 Cod procedură penală pe durata arestului la domiciliu, impune inculpatului următoarele obligații: – să se prezinte în fața organului de urmărire penală, a judecătorului de drepturi și libertăți, a judecătorului de cameră preliminară sau a instanței de judecată ori de câte ori este chemat; – să nu ia legătura direct sau indirect, pe nicio cale, cu suspectul Dragomir Ionel, martorii Tuchiluş Paraschiva, Meşenschi Aurelia, Meşenschi Dan şi Popescu Mariana Daniela, numiții Borduz Corina şi Oprean Văluşescu Petru Daniel.
În temeiul art. 221 alin. 4 Cod procedură penală atrage atenția inculpatului că, în caz de încălcare cu rea-credință a măsurii sau a obligațiilor care îi revin, măsura arestului la domiciliu poate fi înlocuită cu măsura arestării preventive”, se mai arată în soluția pe scurt a Curții de Apel Timișoara.
Karina TINCUL
În temeiul art. 221 alin. 4 Cod procedură penală atrage atenția inculpatului că, în caz de încălcare cu rea-credință a măsurii sau a obligațiilor care îi revin, măsura arestului la domiciliu poate fi înlocuită cu măsura arestării preventive”, se mai arată în soluția pe scurt a Curții de Apel Timișoara
–
Mda:
(1) Libertatea individuală şi siguranţa persoanei sunt inviolabile.
…
(11) Până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătoreşti de condamnare, persoana este considerată nevinovată.
(Constituție, Art. 23 – Libertatea individuală)