fbpx
4.7 C
Reșița
miercuri, 17 aprilie 24

Cămin cultural nou la Biniș, încă o investiție bifată de edilul Oană!

Vineri, în cadrul ședinței de Consiliu Local al comunei Doclin a fost adoptat proiectul de hotărâre privind aprobarea contractării unui credit de investiții pentru construirea unui cămin cultural nou în localitatea Biniș.

Fiind sfârșit de mandat, edilul Dănuț Oană a vrut să bifeze toate obiectivele pe care și le-a propus pentru dezvoltarea comunei pe care o administrează, și deoarece nu s-a obținut finanțare la proiectul „Construire și dotare Cămin Cultural și împrejmuire teren în localitatea Biniș, comuna Doclin, județul Caraș-Severin”, edilul a decis să adopte varianta creditului.

Este vorba despre un credit de investiții de la CEC Bank Sucursala Reșița, în valoare de 3.000.000 de lei, pentru o perioadă de 144 luni, pentru prolectul de investiții „Construire dotare cămln cultural și împrejmuire teren în localitatea Biniș, comuna Doclin, judeţul Caraș-Severin”.

Creditul va fi garantat cu ipoteca mobiliară asupra creanțelor rezultate din veniturile proprii prezente si viitoare ale comunei Doclin şi ipoteca mobiliară asupra soldurilor creditoare ale conturilor curente prezente si viitoare deschise la CEC Bank SA Sucursala Reşiţa.

 

Lorena POENARU

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Știrile zilei