Cine mai crede că trăim într-un stat de drept în care justiția este menită să asigure corectitudinea și respectarea legilor țării, ori este un visător, ori nu a trăit multă vreme pe aceste meleaguri.
În afară de dorința lor arzătoare de a-și salva pensiile obținute pe NECONTRIBUTIVITATE, magistrații (mare parte din ei, nu generalizez) sunt concentrați parcă la cum să salveze megainfractorii decât să aplice legea de condamnare a faptelor penale.
Nu mă refer la amărâtul care a furat un colț de pâine pentru copiii care mor de foame acasă, ci mai degrabă la toate celelalte fapte care „scapă“ de sub lupa dreptății în România: cetățean american „scăpat“ după comiterea unui accident în care un român a murit; pedofil cu antecedente în România făcut scăpat de justiție și autorități; infractori români de grad înalt, politicieni, oameni de afaceri „scăpați“ din țară cu doar câteva ore înainte pronunțării sentinței de condamnare și imposibil de adus pentru punerea în practică a sentinței.


La toate acestea se adaugă, vrând-nevrând, tergiversarea proceselor prin sălile de judecată, până când se prescriu faptele; și exemplele pot continua la nesfârșit. Aproape nu e zi în care să nu aflăm de un alt hoț, pentru că altfel nu pot să-i spun, scăpat cu ajutorul tagmei magistraților, procurorilor și judecătorilor.
Curtea de Apel București a stabilit, marți – o sentință nedefinitivă, încetarea procesului de mare corupție „Hidroelectrica„ în care fostul ministru Elena Udrea era acuzată de trafic de influență și spălarea banilor în legătură cu promovarea intereselor companiei energetice a omului de afaceri Bogdan Buzăianu.
Este de menționat că dosarul a fost soluționat prin prisma recentei decizii a CCR privind termenele de prescripție specială. În acest context, instanța nu a putut decât să constate că, în acest caz, poate fi invocat termenului general de prescripție.
Încă un dosar spălat, încă un infractor scăpat, încă o gaură de milioane de euro la bugetul statului. Să ne mai mirăm că nu sunt bani pentru dezvoltarea României? Că nu există sume suficiente pentru pensii decente pentru muritorii de rând, ci doar pentru pensiile speciale ale politicienilor și magistraților?
Poate că nu ar trebui să ne mai mire nimic, dar, în acest ritm, disoluția statului este inevitabilă. Și poate chiar asta doresc, adepți fiind ai principilui „după mine potopul“. Ce rămâne? O țară vândută bucată cu bucată, resurse naturale la care politicienii renunță fără să consulte poporul, magistrați ce împart dreptatea după bunul plac și interes personal, politicieni care ar face orice pentru încă un mandat acolo, lângă oala cu smântână.
E trist ceea ce se petrece; e și mai trist că nu am învățat nimic din greșelile trecutului, iar roata timpului nu se poate inversa. Poate că acesta este unul dintre motivele pentru care mulți se satură, își fac bocceluța și… duși sunt.
Dan AGACHE
Spre exemplu , marele patriot Mojo Jojo de la Pătulele ( ,, bănățean autentic ” ) , stindardul ,, dreptății comunisto – bolşevice ” ( tipic securiste ) şi al celor săraci ( ,, cu duhul ” ) , la furat cu totul pe Comisaru’ în contrapartidă ( bineânțeles ,, în interesul cetățeanului „… aşa spunea el ‘ comisar că s-a petrecut ,, Răpirea din Seray ” ). Altfel nu se pot realiza promisiunile din campanie , fiindcă nu se aprobă banii de la ,, Bucale ” via ( prin ) ,, portavocile ” locale ; adică tot un fel de şantaj marca Frunzăverde , doar că Mojo Jojo poate şantaja mai eficient inclusiv prin metoda ,, împrietenirii cu japca ” ( un fel de ,, metoda lover boy ” în varianta scato -politică ) , fiindcă are mai mulți securişti înregimentați în clică ; cum era alianța aia’…parcă PSD – A.L.D.E.- PC + U.N.P.R. & PMP la CS ). Măcar nu a mai băgat ,, din top ” şi retorica ailaltă ‘ precum că ,, nu s-a mai regăsit în doctrină , ideologie , Pİ ‘ şentru , sau cum bagi mâna-n vreuna din găurile GURULUI politic pe dreapta ” şi dai de Sabo Loredana sau de ,, netedul ” Lucian Voina cu milițică Oncică Lilică-n vârf via Mike Security / TMG ,, securismus ” Guard şi mulți alții asemenea ,, Talpeşi ” şi ,,Virgili … Măgureni sau Ardeleni „.
”Cine mai crede că trăim într-un stat de drept în care justiția este menită să asigure corectitudinea și respectarea legilor țării, ori este un visător, ori nu a trăit multă vreme pe aceste meleaguri.”
–
Care justițica? O grămadă maare de judecătorese provenite din spălătorese de cară pe cărucior de supermarket dosare la metru cub și unde nu știe dreapta ce face stânga. Asta în colaborare cu oror poșta română pe care încă nu o păzește jandarmeria la intrare deși se află în aceeași barcă care se scufundă.