Educație

Habemus Ministru! Mihai Dimian: Omul care vine să rezolve ecuația Educației cu „metoda Maryland”

După trei luni în care scaunul de la Ministerul Educației a fost mai gol decât buzunarul unui student după prima săptămână de chirie, avem...

Investiție în viitor: 30 de profesori reșițeni, specializați în educație financiară

Casa Corpului Didactic (CCD) Caraș-Severin continuă implementarea de proiecte menite să consolideze competențele profesionale ale cadrelor didactice, finalizând recent un program esențial pentru adaptarea...

A fost aprobată structura anului școlar 2026-2027

Ministerul Educației și Cercetării a avizat forma finală a structurii anului școlar 2026-2027. Cursurile vor începe luni, 7 septembrie 2026, și se vor încheia...

Memoria istoriei la Reșița: „Holocaustul prin ochi de copil” la Colegiul Național „Mircea Eliade”

Educația pentru toleranță și drepturile omului primește o nouă confirmare internațională în județul Caraș-Severin. Colegiul Național „Mircea Eliade” din Reșița a fost desemnat, și...

Decizie favorabilă pentru elevii ucraineni din Copăcele, după intervenția unui deputat

Elevii ucraineni de la Școala Gimnazială Copăcele vor putea studia din nou limba ucraineană maternă, ca urmare a unei decizii adoptate de Inspectoratul Școlar...

O iarnă cu sens la Nicolinț și Ciuchici: educație, creativitate și solidaritate pentru cei mici!

Asociația Ca Pe Roate – Restart, cu sprijinul Fundatiei „Noua ne pasa”, deruleaza un nou proiect în perioada decembrie 2025 – ianuarie 2026. Proiectul...

ATOR Banatul de Munte dă startul înscrierilor pentru Tabăra „Tânăr și Lider”, ediția a IV-a

Asociația Tinerilor Ortodocși Români (ATOR) Banatul de Munte anunță deschiderea înscrierilor pentru Tabăra „Tânăr și Lider” – ediția a IV-a, un proiect educațional dedicat...

Nevo Parudimos sparge „plafoanele de sticlă” pentru tinere voluntare

„Break the glass ceiling” (în traducere: „Spargerea plafonului de sticlă”) este un proiect care și-a propus îmbunătățirea calității serviciilor pentru tineret, în special a...

Cea mai frumoasă bătălie din lume: bătălia cărților!

Cea mai frumoasă bătălie din lume este „Bătălia cărților”, un concurs organizat de Biblioteca Județeană „Paul Iorgovici” Caraș-Severin, care urmărește promovarea literaturii contemporane și...

Pedagogia Digitală în oglindă: CCD Caraș-Severin a transformat formarea profesorilor în model de bune practici sub coordonarea Vioricăi Gârtoi

Un eveniment cheie pentru digitalizarea educației în Caraș-Severin Casa Corpului Didactic Caraș-Severin a organizat un eveniment de referință pentru formarea cadrelor didactice din Banatul de...

Știrile zilei