„De ce la ei se poate și la noi nu?“ – se întreabă primarul comunei Berzasca, Petru Furdui

Binecuvântat de Dumnezeu cu frumuseți naturale unice într-o arie atât de mică, județul Caraș-Severin se pretează nu la industrie grea, cum eronat s-a gândit atâția ani de zile, ci la turism. Clisura Dunării, Băile Herculane, Semenic, Muntele Mic, peșteri și avene, obiective istorice, monumente culturale, muzee de tot felul și câte și mai câte.

Atâta doar că politica națională și cea regională a ocolit din neștiință, prostie sau reavoință zona, ce nu a fost prinsă în ansamblul ei, într-un plan de dezvoltare a turismului de masă. Primarul comunei Berzasca, Petru Furdui, cel ce așteaptă de multă vreme recunoașterea comunei ca obiectiv de dezvoltare turistică, face o analiză comparativă cu sectorul sârbesc al Dunării, aflat la o lățime de fluviu de noi.

„La sârbi, statul a preluat de la țărani producția, pe care a valorificat-o ulterior, dar i-a oferit fermierului și posibilitatea de a valorifica în propria gospodărie, sau în afaceri complementare, surplusul de alimente. Așa au luat naștere restaurante, structuri de cazare cu restaurant, care oferă desfacere produselor agricole cu valoare adăugată, prin procesarea alimentelor și a producției agricole.

Acesta este motivul pentru care în restaurantele lor prețurile sunt similare cu ale noastre și poate ușor mai mici, dar cu cantități mult mai mari de produse pe farfurie. Și vorbim despre o țară care a traversat o perioadă recentă de războaie și conflicte; au fost secătuiți de putere, dar nu au murit; și nu au murit de foame și au renăscut, cu o poftă extraordinară de a face“.

„Și vine președintele Vučić la Golubăț și spune: vă alocăm bani și refaceți cetatea, faceți plajă, faceți piste de biciclete. La Kladovo la fel, la Veliko Gradiște la fel, la Ram la fel. În toate localitățile care au potențial turistic, acordă finanțare. Cu drum expres, cu legături la autostradă și le dă posibilitatea ca într-o pădurice de exemplu, acolo unde trece bacul de la Moldova Nouă, să fie create loturi pentru case de vacanță, pe care sârbii le numesc vichendițe.

Golubățul de exemplu are 4.500 de case de vacanță, iar primarul mi-a spus că bugetul local este îmbogățit pur și simplu cu impozitele pe aceste case de vacanță, ridicate de sârbi din toate colțurile țării: Beograd, Niș, Smederevo, Pojarevăț, vin la casele lor de vacanță; sunt consumatori. Și atunci au creat posibilitatea ca oamenii să consume și doar excedentul să se ducă afară. Și au realizat faleza, iluminat, piste de biciclete, plajă, trenuleț care să-i plimbe pe tot frontul Dunării. Deci iată cum se poate.

Și au mai făcut un lucru: Parcul Natural Djerdap, similar Parcului Natural Porțile de Fier, nu este atât de conservator. Sau poate că planul de management când a fost făcut, ca și decident politic, în strategia de implementare și de punere în practică a planului, nu este atât de restrictivă, lăsând posibilitatea autorităților și comunităților locale să-și facă strategii pentru dezvoltare“, a explicat primarul comunei Berzasca, Petru Furdui.

Acestea ar fi poate câteva dintre răspunsurile la întrebarea „De ce la ei se poate și la noi nu“.

Dan AGACHE