Un eveniment inedit și în aceeași măsură dinamic, am putea aprecia, s-a petrecut la final de săptămână la Reșița, în organizarea Comunității Green City Center și intitulat „Pedalăm după Arta Urbană Între Vecini“.
Practic, alături de organizatori am realizat un tur urban pe biciclete, în care am îmbinat armonios pasiunea pentru artă cu ciclismul.
Acest modul de explorare a artei urbane din cartierele Reșiței mi s-a părut unul încărcat de originalitate și plin de satisfacție pentru ochiul ușor neavizat al privitorului la aceste adevărate opere de artă realizate pe fațade de blocuri, pereți de case, oferindu-ne nouă, participanților, ocazia descoperirii unor proiecte artistice locale pe care, în agitația noastră cotidiană zbuciumată cu mașina, aproape că nu ai timp să le observi. Și chiar sunt demonstrații ale artei care au înfrumusețat municipiul, dincolo de cunoașterea și chiar aprofundarea elementelor stilistice pe care acestea le presupun în peisajul estetic urban.
Comunitatea Green City Center din Reșița a câștigat un grant de 15.000 de euro din partea ONG-ului ÎntreVecini sumă pe care comunitatea amintită o va folosi pentru achiziția de panouri fotovoltaice. Evenimentul pedalării pentru artă urbană din data de 4 octombrie, reprezintă a treia activitate organizată în cadrul acestui proiect.
În urma unui apel național de proiecte, desfășurat de ONG-ul ÎntreVecini, comunitatea Green City Center din Reșița a obținut o finanțare de 15.000 de euro pentru organizarea a 10 activități comunitare, ca parte din programul Acceleratorul de Comunitate ÎntreVecini. Această activitate este finanțată prin Acceleratorul de Comunitate, un program al Asociației Între Vecini , prin care, timp de 1 an, ne vom dezvolta o comunitate sustenabilă. Partenerul principal al Asociației ÎntreVecini este BRD Groupe Societe Generale.
Comunitatea Green City Center este una din cele 24 de comunități desemnate recent câștigătoare a unui grant ÎntreVecini. 10 dintre ele au câștigat o finanțare în valoare de 15.000 euro (în Brașov, Reșița, Constanța, Galați, Iași, Târgu-Mureș, Zalău, Sibiu, Timișoara și Râmnicu-Vâlcea) iar 15 comunități vor fi susținute cu 1.500 de euro (în Iași, Sibiu, Hunedoara, Mureș, Brașov, Ploiești, Teleorman, Timiș, Vrancea și Cluj-Napoca).
Care au fost obiectivele atinse „la pedală“ în acest tur?
Conform orei stabilite, grupul de vecini și apropiați ai acestora, au pornit din cartierul Govândari, chiar din fața parcării Kaufland, într-un tur de biciclete ghidat de către Alina Saftulescu, care ne-a vorbit despre picturile murale din oraș dar și despre ceea ce și-au dorit autorii acestora.
După ce am colindat prin microraionul 3, spre microraionul 4 – unde am descoperit o campioană a natației Luminița Dobrescu pe ditamai peretele Bazinul Olimpic, apoi în microraionul 2 unde am putut admira lucrarea „Suntem uriași” – Giants, am părăsit Govândariul și am ajuns în Lunca Pomostului și mai apoi în zona Universității UBB Resița, descoperind rând pe rând lucrările de artă murală „Spiritul Reșiței”, „Interactive”, „Dragonul de foc”, „Ascensiune”, „Visele devin realitate” și multe altele. Am traversat piața 1 Decembrie, fără a băga în seamă ruinele „Semenicului“ cu mulțumiri alese magnatului Gruia Stoica pentru tot ce ne-a lăsat în CS și am făcut un popas binemeritat la blocul unde vecinele Carmen și Oana ne-au prezentat operele de artă ale maestrului Truțulescu – „Două păsări albastre”. Despre modul în care se prezintă lucrările puteți aprecia și din imaginile surprinse de Reper24, dar cu siguranță merită să le evaluați singuri, în peregrinările voastre urbane prin Reșița.
Despre conceptul pe care a dorit să-l împărtășească prin lucrările sale publicului reșițean, profesorul Marian Truțulescu a declarat:
A urmat spre seară o vizită la Salonul de Artă și Industrie al UDR – unde am putut aprecia expoziția de fotografie „Aici nu mai vin, vă jur!“, cu lucrări din fostele mari centre insdustriale ale României, între care se înscrie și monoindustrialul oraș Reșița.
Am văzut la City Center și „De ce scriu ăștia pe pereți“… și ne-a plăcut!
Ne-am întors mai apoi în curtea complexului rezidențial City Center, în holul de bloc unde am avut ocazia să vizionăm pelicula regizată de Alin Boeru și intitulată sugestiv „De ce scriu ăștia pe pereți?
Practic, prin acest docu-film autorul încearcă să înțeleagă dedesubturile fenomenului graffiti și street art din România, prin ochii un corporatist care, în cele din urmă, deviind oarecum de la tema propusă ajunge să se descopere pe sine.
Pornit ca o analiză obiectivă a unei contraculturi, documentarul se transformă într-o poveste intimă de maturizare a unui bărbat de 35 de ani, înghițit de universul diferit pe care îl descoperă.
Și uite așa, am înțeles și eu cum de la intervențiile pe metrouri, tramvaie, trenuri, ajungând la acțiuni clandestine pe străzi, în spațiul public sau în locuri abandonate, astăzi picturile murale sunt considerate adevărate opere de artă iar „pictorii“ artei care dă culoare peretelui stradal au putut lăsa cagulele jos pentru a primi recunoașterea talentului binemeritat din partea societății.
„Este unul din evenimentele organizate aici la bloc dintr-o serie de evenimente realizate, finanțat de o organizație care se numește „Între vecini“. Ceea ce se întâmplă aici și în multe alte locuri din țară este să activăm comunitățile mai mici de la bloc . Organizăm evenimente comunitare la care invităm locuitorii din această clădire dar și oameni din proximitatea acestui imobil, de pe străzile lăturalnice pentru a încuraja această mișcare, de a reinventa serile la bloc sau șuetele, cum se spunea pe vremuri. Dorim să arătăm oamenilor că într-adevăr comunitatea este importantă atât la nivel mare cât și la nivel mic.
Practic cei care aplică sunt asociațiile de proprietari, noi fiind la prima ediție și sperăm să aplicăm și anul viitor. Iar modelul poate fi preluat în viitor, mă gândesc la ediția 2025 și de alte asociații“, ne-a spus promotorul acestei acțiuni, vecina Carmen Pau.
La Reșița, arta murală înseamnă culoare vie suprapusă peste un oraș cenușiu, până mai ieri, cu o doză de simbolistică ce trimite la identitatea, acestui centru industrial de altădată, un alt soi de „back to the roots“ iar senzația este că o componentă importantă, în afară de modernizarea infrastructurii, a rețelelor de utilități și altele, o are și răspunsul vizual pe care băștinașul, turistul de ocazie sau repatriotul îl primesc atunci când bat drumurile la picior sau cu bicicleta, pe la noi prin bătă – tură.
Iar la titlu aș fi vrut să fiu mult mai plastic și parafrazând întrebarea de generic al lui Alin Boeru, „De ce scriu ăștia pe pereți la Reșița?“ răspunsul ar fi putut veni organic: „Pentru că ești tu bou și nu-nțelegi arta. Și e pictură murală, Van Gogule!“ Hai, ceau!
Sergiu TABAN
Rebrenduiala Resitei se face sub sintagma: Reșița – flacără și oxigen. Reamintim celor care au avut note mai proaste prin școală dar au reușit să se cațere prin funcții că din reacția de ardere susținută de oxigen rezultă dioxidul de carbon, împotriva căruia noi, europeni convinși luptăm cu îndârjire, acest gaz fiind un fel de Satana începutului de mileniu 3. Eu personal, consider că trista realitate din orașul meu s-ar fi exprimat mult mai bine prin sintagma: Reșița -rahat și zbici. In altă ordine de idei, citind textul observ dorința de sofisticare și excesul de cârlionți și floricele , dorința de a transforma banalul in sublim, fara să înțelegem de fapt mare lucru. E ca și cum strigăm in gura mare că ne antrenăm pentru olimpiadă dar noi avem șireturile desfăcute și tenișii cu talpa dezlipită. Aș cita ca exemplificare din text, ca sa mă fac mai clar înțeles: „primi recunoașterea talentului binemeritat din partea societății”. Deci talentul e binemeritat, in rest cu recunoașterea; aici stăm mai prost că recunoașterea e greoaie, mai ales când se asociază cu greșelile. Recunoașterea e dificila și pentru că se presupune o inițială cunoaștere, după care vine in planul doi recunoașterea. Dar trecem cu vederea și peste asta, in fond între recunoaștere și necunoaștere e o diferență mică, doar o consoană, și eu nu pun mare preț pe consoane. Pentru cine a avut răbdarea sa citească până aici acest umil comentariu as expune ceea ce am înțeles eu din articol: fosta nevastă a primarului plus fata unui apropiat tăițelean care intâmplător e și consilier au primit 15.000 de epuroi ca să se plimbe cu bicicletele prin oraș. Înțelegeți și voi la fel, sau am eu o problemă?
Bine punctat. Pentru zugrăvelile ăstea, francezii au o expresie:”cache misere”, adică „ascunde jegul”.
Normal plimbarea a decurs prin microraioanele III, IV,II Lunca, Centru pentru că dacă din greșeală ar fi trecut prin gropile din microraionul I ar fi rămas fără biciclete și s-ar fi încheiat promenada culturală.
Să știți că nu cu grafica murală am eu treabă. Aia chiar e binevenită, mai aduce o pată de culoare in mocirla asta. Mai ales că omul Trutulescu e un om muncitor și modest și își dă tot interesul să mai înveselească un pic atmosfera. Personal mi-a plăcut ideea din centru unde metaforic e personificată Reșița sub forma unei fete din al cărei păr reiese harta orașului. Și bișnițarii de-acolo de sub desen (foștii colegi ai primarului) parcă s-au mai înveselit puțin de când e gata.
Ceea ce mi se pare mie mizerabil e că două cucoane, mari jupânese aici în cătun s-au gândit că ar fi binemeritat sa profite și ele pe persoană fizica de munca pictorului și să organizeze o plimbare cu bicicletele pe la câteva dintre lucrări, ocazie cu care au fost recompensate cu 15.000 de euro pentru osteneală. Cincisprezece mii de euro. Oare câte desene ar mai fi făcut pictorul de banii aia? Vreau sa zic muncă, nu panaramă și vrăjeală de mimoză. Păi bă mizerabililor orașul arata ca o latrină, peste tot numai fușărai și tercheaberchea primește 15.000 de euro pomană sa se dea cu bițicla? Bitzikla- cum ar zice vecinii de pe strada Gratz. Băi mizerabililor băi!