0.4 C
Reșița
sâmbătă, 14 decembrie 24

Debut cu dreptul în meciurile amicale pentru fotbaliștii rossoneri!

Sâmbătă, 23 iulie, fotbaliștii reșițeni au susținut, pe stadionul Gloria, primul meci amical din această vară, având ca adversar echipa Retezatul Hațeg, proaspăt promovată în Liga 3.

Principalul rossonerilor, Călin CHEREGI, a urmărit la lucru aproximativ 20 de jucători, printre care mulți juniori ai clubului, încercând să-și contureze în cea mai mare parte lotul cu care va aborda noul sezon până la intrarea în cantonament, respectiv 25 iulie.

După o săptămână de pregătire, fotbaliștii reșițeni s-au acomodat rapid condițiilor de joc, abordând meciul așa cum li s-a cerut, cu multă dorință și poftă de joc, respectând schemele tactice antrenate. Deși cu multe schimbări în echipă, pe parcursul întregului meci reșițenii au arătat ca o echipă omogenă, fiind integrați rapid atât juniorii, cât și jucătorii nou-veniți. Astfel, a rezultat o partidă frumoasă, cu multe faze de poartă, dar cu o dominare clară a gazdelor. Un merit în reușita partidei l-au avut și jucătorii din Hațeg, care au practicat un joc deschis, fiind și ei la primul meci de verificare.

La pauză, rossonerii aveau un avantaj de două goluri, prin reușitele lui Aboubakar GAKOU. Primul gol a venit după o pasă lungă a lui Ivan CIUBOTARIU pe partea dreaptă pentru Robert CURESCU care, după ce a trecut de un adversar, a pătruns în careu și i-a pasat perfect atacantului nostru, în mijlocul careului mic, acesta reluând în plasă. Cea de-a doua reușită a venit tot după o fază colectivă, dar purtată pe partea stângă, Andrei MURA pasând lui Sebastian VELCOTĂ, iar acesta pentru finalizarea atacantului reșițean.

În partea a doua a jocului au fost rulați mai mulți jucători, dar inițiativa a aparținut gazdelor. Cel de-al treilea gol a fost realizat de Marian DRĂGHICEANU, care a transformat cu siguranță un penalty obținut după un henț al unui fundaș oaspete. Ultimul gol a fost reușit de către Alexandru AVRAMOVICI, după ce a reluat în plasă centrarea venită după executarea unei lovituri libere de către Marian DRĂGHICEANU.

Din păcate meciul a fost întrerupt în minutul 75, în urma intervenției unui elicopter SMURD, care a aterizat pe terenul de joc. După consultarea celor doi antrenori cu echipajul medical, s-a decis ca arbitrul central să fluiere finalul jocului.

Un test reușit pentru formația rossoneră, iar jocul prestat de jucătorii reșițeni, deși este doar un prim meci de pregătire, ne dă dreptul să așteptăm cu încredere și speranță începutul sezonului.

Pentru echipa noastră urmează un cantonament la baza proprie din Valea Domanului, între 25 iulie și 9 august.

Reșițenii au început partida în următoarea formulă: Paul MEREU – Nicușor FOTA, Sergiu RIMOVECZ, Cornel ARDEI, Bogdan SZIJJ – Laurențiu BREȘNENI, Sebastian VELCOTĂ, Ivan CIUBOTARIU – Andrei MURA, Aboubakar GAKOU, Robert CURESCU. Pe parcursul meciului au mai evoluat: Cristian ZIMMERMANN, Cătălin CĂPĂȚÂNĂ – Patrick CANEA, Laurențiu BĂLĂ, Miroslav VECA, Flavius CEGA, Alexandru GIURICĂ, Alexandru NEGRU, Robert MIHALY, Gabriel GOMBOȘ, Marian DRĂGHICEANU, Alexandru AVRAMOVICI.

La finalul meciului de pregătire Călin CHEREGI, antrenorul principal al rossonerilor, a declarat: „Am venit după o săptămână de pregătire în care am pus accent puțin mai mult pe partea fizică și pe organizarea grupului. Lucru pe care l-am cerut și la acest amical, având anumite teme pe partea tactică. Având în vedere că ne pregătim de aproximativ o săptămână, pot să spun că mă declar mulțumit de ceea ce am văzut. La acești tineri, în momentul în care intră în joc, se vede o dorință extraordinară de afirmare, de muncă, iar acest lucru mă face bucuros. Am încercat să le transmit niște lucruri și mă bucur că ei țin cont de ele.

Adică, mă refer la o muncă dusă în extrem pentru a recupera imediat mingea și pe urmă de a încerca să practice un fotbal bun. Legat de jucători, a venit Robert PETRE de la Craiova, dar se află într-o perioadă de evaluare. L-am adus pe Ivan (n.a. CIUBOTARIU), un fotbalist din Caraș-Severin, care a jucat prin Liga 3 din județul Arad, dar și el se află tot în evaluare. Un alt jucător nou este GIURICĂ. Și în cazul lui ne vom decide dacă va rămâne. Se pregătește cu noi și Alexandru AVRAMOVICI și se duc în continuare discuții legate de transfer sau pentru un schimb de fotbaliști. El este încă jucătorul Voinței Lupac, dar și-a manifestat intenția de-a rămâne la CSM Reșița și acest lucru mă bucură. Avramovici este un jucător cu calitate, care mă încântă prin ceea ce face zi de zi la antrenamente.

Este un profesionist 100%. După cum bine se știe, de luni vom fi în cantonament, iar noi până la startul acestui stagiu de pregătire trebuie să conturăm în proporție de 90% lotul cu care dorim să abordăm campionatul. În cantonament vom rămâne două săptămâni la stadion. În prima săptămână vom avea câte două antrenamente zilnice, urmând a încheia cu un joc, sâmbătă, cu Progresul Ezeriș. În a doua săptămână de cantonament, în ziua de miercuri, vom juca un alt amical. S-ar putea să nu mai jucăm cu Șoimii Lipova, dar am luat contact cu Viitorul Șimian pentru un meci de pregătire”.

Miruna MIHANCEA

      

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Știrile zilei