fbpx
18.7 C
Reșița
luni, 17 iunie 24

Deputatul Marius Damian susține două legi social-democrate, benefice tineretului

Comercializarea țigărilor electronice și a băuturilor energizante către tineri, dar mai ales consecințele negative pentru sănătatea acestora, au determinat parlamentarii social- democrați să recurgă la o lege care să interzică vânzarea acestora minorilor.

În plenul Camerei Deputaților, parlamentarul PSD de Caraș-Severin, Romulus-Marius Damian s-a referit la acțiunea legislativă a colegilor de partid:

„Susțin cu tărie cele două inițiative legislative PSD depuse în Parlament, prin care se dorește interzicerea comercializării către minori a băuturilor energizante și a țigărilor electronice.

Comercializarea țigărilor electronice, în special, a luat o mare amploare în ultima perioadă, aceste produse fiind promovate foarte mult în mediul online de diverse personalități, cum ar fi actori, interpreți de muzică și faimoșii influenceri, care în loc să vorbească despre riscurile fumatului, întrucât sunt conștienți că au un public tânăr de care sunt urmăriți, majoritar minori, care sunt cei mai activi pe rețelele de socializare, aceștia promovează cu stupoare tot felul de țigări electronice, cu diverse arome, fiind plătiți pentru a susține campanii de promovare a țigărilor electronice.

Ambalajele pentru aceste țigări electronice sunt cât se poate de colorate, ieșind în evidență foarte ușor, iar acest lucru îi face tot mai curioși pe copii, mai ales în condițiile în care acestea se află disponibile pe rafturile oricărui magazin și puse strategic la vedere, cât mai apropiate de casele de marcat, deși legea nr. 201/2016 interzice elemente de promovare pe ambalajul e-țigaretelor, dar și sponsorizarea, publicitatea și promovarea acestora pe panouri publicitare și în alte spații clar menționate.

Dacă, din păcate, influencerii români aleg să promoveze în mediul online astfel de activități, precum fumatul, băuturi energizante, băuturi alcoolice, jocurile de noroc, care pot duce la diverse adicții, trebuie să luăm măsuri, astfel încât tinerii să înțeleagă că NU sunt activități benefice pentru sănătate și pot avea urmări grave în a deschide drumul către adicție, care este o boală, și nu sunt încurajate de către stat, ci dimpotrivă!

Nu doar în mediul online, ci și la televizor vedem zilnic reclame la băuturi energizante și țigări electronice, fără a se indica și riscurile la care se expun persoanele atunci când le consumă, mai ales minorii. Datorită substanțelor pe care le conțin și a compușilor cu efect de stimulare a sistemului nervos central, aceste băuturi ar trebui interzise fără doar și poate minorilor și sper că toți colegii din Parlament vor vota pentru adoptarea acestor inițiative legislative.

Într-o societate în care am început să ne confruntăm masiv cu consumul de droguri în rândul tinerilor trebuie să fim atenți cu orice fel de substanțe care pot duce la dependență și trebuie să luăm măsuri pentru a descuraja promovarea oricăror astfel de produse sau activități care dăunează sănătății.

Atât țigările electronice, cât și băuturile energizante, care au ajuns să fie consumate de la vârste tot mai fragede, trebuie să dispară din vizorul minorilor, trebuie stopată promovarea lor și trebuie interzisă cât mai curând comercializarea lor către minori“, a concluzionat deputatul PSD de Caraș-Severin Romulus-Marius Damian.

Dan AGACHE

1 COMENTARIU

  1. „…trebuie să fim atenți cu orice fel de substanțe care pot duce la dependență…”

    Oare contactul cu apa ar putea produce cuiva dependență prin plăcerea de a se spăla?
    Dar cu săpunul?

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Știrile zilei