-3.4 C
Reșița
duminică, 12 ianuarie 25

Documentele de arhivă ale județului Caraș-Severin, în pericol!

Despre condițiile în care sunt păstrate documentele de arhivă ale județului Caraș-Severin s-a vorbit și scris în mod periodic în ultimii ani. Fără ca mare lucru să se schimbe, însă, conform celor mai recente declarații ale lui Ovidiu Roșu, șeful Serviciului Județean Caraș-Severin al Arhivelor Naționale. Care nu a ezitat recent să tragă un nou semnal de alarmă cu privire la modul impropriu în care sunt depozitate file din istoria județului.

Arhivele Naționale din Caraș-Severin au sediul de aproximativ 18 ani în fosta unitate militară din Caransebeș. Un spațiu de aproximativ două hectare pe care sunt amplasate 9 clădiri, dintre care 7 sunt folosite de Serviciul de Arhive.

În aceste șapte clădiri se păstrează documentele județului Caraș-Severin. Sunt peste 1.100 de fonduri și aproape 5 km de arhivă, dacă punem și biblioteca pentru că avem fonduri arhivistice și avem o bibliotecă cu aproximativ 15.000 de volume. Din păcate, nu am putut asigura niciodată temperatura și umiditatea cerută în depozitele de documente, nici pentru documentele scrise, nici pentru documentele tehnice, nici pentru cele fotografice. Clădirile au funcționat ca și spații pentru gătirea hranei, pentru depozitare, au fost cluburi, popota ofițerilor, infirmerie, deci în aceste clădiri cumva noi ne-am așezat cu birouri, cu depozite”, precizează Ovidiu Roșu.

Ovidiu Roșu (foto arhivă)

De-a lungul anilor, au fost tentative de reabilitare a clădirilor, care au rămas, însă la acest stadiu, de tentative. S-au obținut aprobări, s-au primit chiar și bani pentru proiectare, fără să mai ajungă, însă, și banii necesari pentru execuția lucrărilor. Situația s-a mai deblocat puțin în perioada 2021-2022, când au au fost înlocuite acoperișurile a trei din cele șapte clădiri și a fost reabilitată clădirea care adăpostește sala de studiu.

Dar birourile rămân nerenovate, la fel spațiul pentru relații cu publicul și, bineînțeles, depozitele în care păstrăm documentele. Unele dintre ele sunt cu tavanul picat, afectat de precipitații, ceea ce afectează și documentele. E vorba despre faptul că nu putem să asigurăm o anumită temperatură pentru că în ceea ce privește documentele, ele pot fi distruse în felul următor: poți să le arzi, poți să le pui în apă sau poți să nu respecți această condiție, adică să fie diferența foarte mare de temperatură între vară și iarnă, care în timp duce la dispariția imaginilor de pe fotografii, sunt afectate scrisul, cerneala și hârtia suport”, a mai precizat Ovidiu Roșu.

Serviciul Județean Caraș-Severin al Arhivelor Naționale își desfășoară activitatea în subordinea Arhivelor Naționale ale României, însă este asigurat logistic și financiar de către Inspectoratul de Poliție Județean Caraș-Severin. Altfel spus, IPJ Caraș-Severin are în responsabilitate imobilele, reabilitarea acestora, asigurarea electricității, a agentului termic ş.a. Situația de la Arhivele cărășene este bine-cunoscută și de șeful Inspectoratului, comisarul șef Ciprian Lăzărescu, care a preluat conducerea IPJ spre finalul anului trecut.

„Am vorbit cu dl Roșu, permanent ținem legătura, știu problemele care sunt acolo. Din fericire, anul trecut, în măsura bugetului, s-a intervenit la Caransebeș, anul acesta cu siguranță vom continua să mai reparăm cât ne permite bugetul. Sunt probleme și legate de acoperiș, probleme legate de modul de păstrare a documentelor, le cunosc. Lucrări sunt cuprinse în buget, o parte semnificată le vom rezolva. Spre finalul anului se vor vedea rezultatele”, a dat asigurări șeful IPJ.

112
Comisar șef Ciprian Lăzărescu

Conform unui raport al Serviciului de Arhive, în depozitele de arhivă conținând documente scrise, trebuie să se asigure un microclimat caracterizat prin temperaturi cuprinse între 15-24° și umidități relative cuprinse între 50-60%. Pentru depozitele de materiale fotografice, ca și pentru cele cuprinzând benzi magnetice, temperaturile optime sunt cuprinse între 14-18°, iar umiditatea relativă cuprinsă între 40-50%.

 

Karina TINCUL

1 COMENTARIU

  1. Serviciul Județean Caraș-Severin al Arhivelor Naționale … este asigurat logistic și financiar de către Inspectoratul de Poliție Județean Caraș-Severin.

    E bine că ”milițienii” nu asigură și o alterare (specifică lor) prin acces la informații arhivate, pe lângă acel (pretins) ”asigurat logistic și financiar” 🙂

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Știrile zilei