16.7 C
Reșița
sâmbătă, 21 septembrie 24

Drumurile noastre toate, or să fie asfaltate

Drumurile noastre toate, or să fie asfaltate, cel puțin așa spune primarul comunei Bozovici, Adrian Stoicu.

„Prin programul Anghel Saligny lucrăm la documentația necesară pentru asfaltarea străzilor care au mai rămas fără asfalt, în special în zona centrală. Până acum, eu zic că am asfaltat cam 80% dintre străzile din comună. Și lucrările au fost de anvergură, am tras canalizarea, apă, am amenajat rigole și acces la toate gospodăriile, am trasat marcajele.

Cu zona centrală, însă, avem de furcă. Avem un proiect prin CNI (Compania Națională de Investiții), dar stăm după el de 4-5 ani pentru că nu aveam constructor. Acum l-am găsit în sfârșit, dar s-au blocat fondurile  pe final de an. Noi însă vom fi la Minister în ianuarie-februarie și până trece iarna și vine sezonul de lucrări sper să fim cu toate gata să putem începe”, spune primarul Adrian Stoicu.

Și, într-adevăr, străzile asfaltate arată acum foarte bine, dar mai e mult până departe.

Rămâne deci de văzut dacă lucrurile vor decurge chiar așa de bine, cunoscută fiind birocrația din România și alte lucruri care pot pune bețe în roate bunelor intenții ale edilului comunei Bozovici.

Citește si:  „Echipamente de ultimă generație pentru medicii de generație nouă”, la Bozovici!

Daniela TUDOR

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Știrile zilei