2.7 C
Reșița
marți, 19 octombrie 21

E mâna Domnului! – editorial Mihai Sprînceană

 

De curând le reproșam liderilor liberali cărășeni că stau rău la orientare turistică, pardon, politică și că opțiunea lor pentru Ludovic Orban în disputa cu premierul Cîțu ne va aduce mari deservicii dacă la congresul PNL acesta din urmă va câștiga.

Chiar că, așa cum se aliniaseră planetele (organizațiile județene, adică) se prefigura o înfrângere rușinoasă pentru actualul președinte al PNL. Numai că Dumnezeu nu doarme.

spot_img

A călătorit El ce-a călătorit printre stele (de prin SRI și SIE) și a venit cu dovada că dușmanul lui Ludovic este un alcoolist de duzină, un infractor, un „penal în funcții publice“! Clar ca lumina zilei! Numai pentru Zeus Cotrocelu’ nu este valabil nici ce Dumnezeu ne arată deslușit. Și dacă a văzut ce-a văzut Domnul că Zeus a înnebunit, nu vede – nu aude, una zice și alta face, i-a luat mințile direct și personal lui Cîțu, puținul ăla pe care i l-a dat cândva, și, la ceas de noapte, i-a băgat o șopârlă într-unul din sertarele din impunătorul său birou de prim-ministru: Demiterea lui Stan Păpușă, ilustrul anonim de la Justiție. Mai mult nici nu trebuia.

De unde să știe Cîțu, fraierică!! că șopârlica era bomba care urma să explodeze la el în mână iar cuiul grenadei era tras chiar de prietenii săi usr-iști? Normal, Florin Cîțu, acest Nero al României, după ce va mai aprinde niște fitile pe ici pe colo, în politica românească dar în PNL în special, va pleca și va lăsa locul cald rău, aproape pârjolit, lui Orban Ludovic ( a nu se confunda cu Orban Viktor ).

Revin, spun și recunosc că eu sunt cel lipsit de orientare politică, de fler. Calități de necontestat în dreptul liderilor liberali Marcel Vela, Romeo Dunca și Ioan Popa. Astfel, acelora dintre voi care nu ați mai crezut în Marile Proiecte ale Reșiței și Caraș-Severin-ului ar trebui să vă vină inima ( și mintea) la loc. Se vor face. Căci alesul liberalilor cărășeni va câștiga președenția PNL.

– UCMR va trece la Hidroelectrica ;

– la IMR vor bubui tunurile din nou ;

– Reșița va avea tramvai nou-nouț ;

– Vom merge la Timișoara pe…hidrogen ;

– Reșița va avea Domeniu Schiabil pe Semenic :

– Vom avea Mall și Aqualand ;

– Ne vom trage cu funicularul și tiroliana ;

– Iahturi și gondole pe Bârzava ;

– Autostrada Vestului va trece prin Țerova ;

– și multe altele, etc. și tra-la-la.

Și astea toate nu pentru că și-a băgat dracu coada în Coaliția de Guwernare ci pentru că așa a vrut Domnul.

Căci, zice-se, Dumnezeu nu bate cu boata, bate cu socoata !

Mihai SPRÎNCEANĂ

Ai imagini sau informatii care ar putea deveni o stire?
Trimite-ne un mesaj la numarul 0722441304 sau pe WhatsApp la 0751193203.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Știrile zilei