17.7 C
Reșița
vineri, 04 octombrie 24

Elena Lasconi vine în Caraș-Severin!

Luni, 9 septembrie, Elena Lasconi, candidata USR la alegerile prezidențiale 2024, va efectua o vizită în Caraș-Severin.

După ce va poposi mai întâi în orașul stațiune Băile Herculae, candidata USR este așteptată la Reșița, la ora 16:00, und printre altele, va avea o întâlnire cu reprezentanții mai multor ONG-uri din județ, tema principală fiind protecția mediului.

De la ora 18:00, Elena Lasconi va sta de vorbă în Centrul Civic al municipiului cu reșițenii și susținătorii USR.

Președinta USR a anunțat vineri: „Candidăm prin forțele noastre proprii, determinați și curajoși! Am stat cu toată lumea la masă, am venit cu propuneri rezonabile. Dar rezultatele nu au fost cele așteptate. Scopul negocierilor a fost oferirea unei alternative românilor, astfel încât România să fie condusă de un președinte de dreapta și de un guvern de dreapta, care să facă reforme. Altfel, România riscă să rămână sub o coaliție toxică, ce mărește anual taxele asupra cetățenilor. Pretențiile prezentate de reprezentanții celorlalte partide au fost însă nerezonabile și imposibil de pus în practică. Ca urmare, USR va merge cu motoarele turate la maximum în următoarele alegeri și va candida prin forțe proprii.

Eu voi face tot ce ține de mine ca România să nu continue zece ani în direcția dată de PSD, adică în direcția corupției, a nepotismului, a combinațiilor și a guvernării pentru unii, în detrimentul tuturor“.

Lorena POENARU

1 COMENTARIU

  1. SANSA UNICA DE A SCAPA DE ACEST PNL+ PSD….CARE AU PUS TARA PE BUTUCI PRIN ACAPARAREA JUSTITIEI , A INSTITUTIILOR DE FORTA ….FOLOSITE PENTRU A APARA MAFIOTII DIN POLITICA SI O MARE PARTE DIN SEFII DE LA ANAF…ASF….HIDROELECTRICA….ROMGAZ….SI INCA O SUTA DE DECONCENTRATE CARE AU SALARII DE PESTE 10.000 EURO PE LUNA !

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Știrile zilei