Pe drumul național 57B, între Anina și Oravița, vor continua, începând de luna aceasta, lucrările de consolidare a șoselei afectată de alunecările de teren...
Deși datoria lor este să salveze vieți omenești, pompierii cărășeni au demonstrat în repetate rânduri că nu ezită să intervină prompt și atunci când...
În județul Caraș-Severin sunt disponibile 60 de locuri de muncă prin Agenția Județeană pentru Ocupare și Formare Profesională. Dintre acestea doar câte 3 sunt...
Sub patronajului Delegației UE în Republica Moldova și a Ambasadorului UE în țara vecină, Janis Mazeiks au avut loc recent la Leovo manifestările prilejuite...
Directorul general Aquacaraș, Gheorghe Filipescu, își continuă seria de investiții în județ, printr-o reabilitare a unui obiectiv despre care nu se mai știau multe...
Misiunea din Munții Aninei a fost îndeplinită cu succes! Zeci de voluntari, mici și mari, au pornit la sfârșitul săptămânii trecute să curețe traseul...
Transformarea orașului Oravița dintr-un orășel de provincie într-un centru balnear de interes național și nu numai se poate realiza și asta foarte repede. Elementul...