Zeci de șoferi au fost opriți în trafic și verificați de polițiști cu privire la respectarea normelor de circulație pe drumurile publice, oamenii legii reamintindu-le să nu ignore semnele de oboseală la volan și să conducă prudent.
Acțiunea a fost derulată de polițiștii rutieri de la Biroul Drumuri Naționale și Europene din cadrul Serviciului Rutier și a vizat prevenirea și combaterea accidentelor rutiere produse pe fondul oboselii la volan, pe DN 6, cel mai tranzitat tronson de drum din județ.
Purtătorul de cuvânt al IPJ Caraș-Severin, Alina Boeru, a precizat că în cadrul activităților au fost popularizate și prevederile legale privind modificările Codului penal în ceea ce privește pedeapsa pentru conducerea sub influența alcoolului, a drogurilor ori fără permis de conducere.
„Pentru prevenirea accidentelor rutiere produse pe fondul oboselii la volan, vă recomandăm ca la primele semne de oboseală să întrerupeți deplasarea, parcați autovehiculul într-un loc sigur și odihniți-vă până la refacerea capacităților psiho-fizice necesare conducerii în siguranță.
Înainte de a pleca la drum odihniți-vă cel puțin opt ore. Faceți o pauză la fiecare două ore de condus sau la 160 de kilometri parcurși;
Efectele conducerii autovehiculelor pe fondul oboselii sunt similare cu cele ale conducerii sub influența alcoolului și uneori au urmări dintre cele mai grave. FII TREAZ LA VOLAN!”, a fost mesajul IPJ Caraș-Severin.
Lorena POENARU

















