28.7 C
Reșița
vineri, 12 august 22

(FOTO) 1,6 milioane de euro pentru Căminul din Ciclova Română

Un neamț bătrân m-a învățat odată că e foarte bine ca atunci când mă apuc să fac un lucru, să-l fac bine. O povață bună și pentru alții, dacă e să socotim pățania celor din Ciclova Română, care de mai mulți ani se chinuie să renoveze un Cămin Cultural, dar nu pot accesa banii din cauza unui prim proiect prost întocmit.

„Povestea începe prin 2015, când fosta administrație a întocmit un proiect doar pentru reabilitarea clădirii, în valoare de 200 de mii de euro, proiect dovedit subfinanțat 50% și care nu a primit avizul autorităților centrale“, a declarat Cătălin Golu, primarul actual al comunei Ciclova Română.

„După ce am reziliat un contract cu AFIR-ul am refăcut toată documentația și am depus noul proiect pe Compania Națională de Investiții, cu o valoare de 1,6 milioane de euro. Din start s-a pornit greșit; am încercat să suplimentăm suma din proiect cu aproape încă jumătate, bani din bugetul local, dar nici așa nu a venit nimeni la licitație pentru că suma era prea mică pentru efectuarea în totalitate a lucrărilor din proiect.

spot_img

Am refăcut întregul proiect cu un alt consultant, l-am depus la CNI, suntem pe lista de sinteză, toată documentația e bună și așteptăm aprobarea indicatorilor tehnico-economici din partea CNI-ului și scoaterea acestuia la licitație, proiectare plus execuție“, a mai spus edilul.

Cătălin Golu a precizat că nu e vorba doar de reabilitarea unui cămin cultural, ci e o lucrare mult mai amplă: „E vorba de extindere, dotare și modernizare. Va fi un așezământ cultural care va cuprinde un centru civic, un foișor, un loc de joacă pentru copii, o parcare în fața căminului. Prin contopirea tuturor CF-urilor așezate la Cămin, le-am găsit câte o întrebuințare și le-am prins într-un proiect mai amplu“.

Edilul speră ca după parcurgerea tuturor pașilor necesari de către CNI, compania să scoată la licitație această lucrare încă din acest an.

Dan AGACHE

 

Ai imagini sau informatii care ar putea deveni o stire?
Trimite-ne un mesaj la numarul 0722441304 sau pe WhatsApp la 0751193203.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Știrile zilei