Furt la pont? Peste 100.000 de euro sustrași din locuința unei pensionare! Hoții, prinși de polițiști!

 

Reper 24 a relatat astăzi în timp real din imediata apropiere a imobilului cercetat de polițiștii Serviciului de Investigații Criminale, ca urmare a unui furt produs pe raza municipiului Reșița, ai cărui autori sunt doi tineri, care au intrat în vizorul oamenilor legii. De altfel, de la adresa de pe Calea Caransebeșului din zona cartierului cunoscut drept „Catanga“, unul dintre suspecți a fost ridicat cu cătușe pe mâini de către reprezentanții IPJ Caraș-Severin.

Despre evenimentele petrecute în municipiul Reșița, care i-au pus în mișcare pe polițiști, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție din Caraș-Severin, subcomisar Alina Boeru, ne-a comunicat:

Ieri, la ora 11.37, polițiști de la Poliția Municipiului Reșița au fost sesizați de către o femeie din Reșița despre faptul că apartamentul mătușii sale a fost spart și este posibil să îi fie sustrase bunuri din interior.

Echipa operativă din cadrul Poliției Municipiului Reșița s-a deplasat la fața locului, stabilind că ieri, între orele 08.00-11.30, persoane necunoscute au forțat ușa de acces în locuința unei persoane în vârstă de 66 de ani, iar dintr-o cameră a imobilului ar fi sustras peste 500.000 de lei.

În urma investigațiilor efectuate de către polițiști de la Serviciul de Investigații Criminale și Poliția Municipiului Reșița, în cursul zilei de ieri, au fost identificați 2 bărbați de 24 și 26 de ani, din Reșița, bănuiți de comiterea faptei, unul dintre aceștia fiind depistat în trafic în județul Timiș, cu sprijinul colegilor de la Poliția Orașului Gătaia.

Față de cei doi a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore, aceștia fiind introduși în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Caraș-Severin.

De asemenea, în continuarea cercetărilor, în cursul zilei de astăzi au fost puse în executare 4 mandate de percheziție domiciliară emise de Judecătoria Reșița, iar în cauză sunt continuate cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Reșița, în vederea stabilirii cu exactitate a împrejurărilor în care s-a produs evenimentul, recuperării prejudiciului și tragerii la răspundere penală a celor vinovați“.

Trebuie să remarcăm operativitatea și dinamica acțiunii Serviciului de Investigații Criminale care în mai puțin de 24 de ore „i-a umflat“ pe cei „bănuiți“ pentru moment de furtul calificat din locuința femeii. Ah, pardon, a pensionarei. Asta ca să nu mai spuneți că Reșița nu are pensionari bazați …

Sergiu TABAN

3 COMENTARII

  1. Nu cred, auzi operativitate!!E incredibil ce se spune despre militia care este praf pulbere fină. Mai lăsați laudele, nu le merită, sunt incompetenți, doar la pont merg!Și mai este ceva!Cine are un ban în plus treaba lui. Nu e meritul Râșniței, e meritul omului. Punct!Restul este gargară ieftină. Atâta mizerie!!!

  2. Totusi … eu am o intrebare … pensionara aia poate justifica banii ???
    Nu de alta dar, daca era vreun politician, tota lumea sarea la gatul lui sa isi justifice averea. Pentru individa asta nu se pune problema provenientei banilor ??? Din cate am inteles eu … cica pensionarii abea supravietuiesc de azi pe maine. Oare ea este totusi o exceptie ???

    P.S. – BRAVO POLITIA !!!

Comentariile sunt închise.

Știrile zilei