0.4 C
Reșița
sâmbătă, 14 decembrie 24

Impact mortal între două tiruri! Trafic restricționat pe DN 6!

UPDATE: Circulația a fost reluată pe ambele sensuri la ora 00:40, informează IPJ Caraș-Severin.

…………..

Un grav accident de circulație în care au fost implicate două ansambluri de vehicule a avut loc în jurul orei 17:20 pe DN 6, între Armeniș și Sadova Veche. Două persoane și-au pierdut viața, iar traficul în zonă este restricţionat pe ambele sensuri de mers.

Cele două ansambluri de vehicule sunt înmatriculate în străinătate, în Turcia și în Polonia. La fața locului acționează, pe lângă echipajele de poliție, și echipaje de ambulanță și descarcerare. De asemenea, în sprijin, la fața locului se deplasează o macara de mare tonaj din cadrul ISU Timiș.

„În urma accidentului a rezultat decesul celor doi conducători auto.

Cauza probabilă a accidentului o reprezintă viteza neadaptată la condițiile de drum într-o curbă la dreapta”, precizează Alina Boeru, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție Caraș-Severin.

Karina TINCUL

1 COMENTARIU

  1. ”… Cauza probabilă a accidentului o reprezintă viteza neadaptată la condițiile de drum într-o curbă la dreapta”, precizează Alina Boeru, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție Caraș-Severin.

    🙁
    Morală: mare atenție în curbe (de sacrificiu) la dreapta și relaxare în favoarea virajelor spre stânga (politice).
    Nu?

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Știrile zilei