Pompierii militari reșițeni au fost solicitați să intervină astăzi pentru stingerea unui incendiu izbucnit în localitatea Ramna. Conform primelor informații, o fermă dezafectată din localitate ar fi fost cuprinsă de flăcări.
„La fața locului au fost mobilizate două autospeciale de stingere cu apă și spumă și o ambulanță SMURD.
La sosirea echipajelor, incendiul se manifesta mocnit, cu degajări mari de fum pe o suprafață de aproximativ 30 mp”, transmit reprezentații Inspectoratului pentru Situații de Urgență Semenic al județului Caraș-Severin.
În momentul de fața incendiul este localizat și se lucrează pentru lichidarea acestuia.
Karina TINCUL