-4.3 C
Reșița
sâmbătă, 09 noiembrie 24

Ionuț Popovici: „Sunt oameni care iau decizii pentru oameni“

Multă vreme marginalizat de autoritățile județene, a reușit să reziste doar prin implicarea primarului Adrian Stoicu și a Consiliului Local al comunei Bozovici. După desființarea a 67 de spitale în 2011, de către Guvernul Boc, o parte s-au redeschis, altele au devenit centre de permanență. Exista însă și clădiri lăsate în paragină care se degradează de la o zi la alta.

Unitatea sanitară din Bozovici, singura care tratează pacienții din Valea Almăjului a devenit Staționar 4, în subordinea Spitalului Județean de Urgență Reșița. Dar cum ani de zile acest spital a fost subfinanțat, cu multe probleme la care s-au adăugat și anii de pandemie și desele numiri și demiteri la conducerea acestuia, staționarul 4 a fost lăsat mai mereu pe ultimul loc.

Recent, parlamentarii PSD de Caraș-Severin doresc redeschiderea acestuia. Într-o conferință de presă a conducerii județene a acestei formațiuni politice, directorul Casei județene de Asigurări de Sănătate Ionuț Popovici a vorbit despre viitorul spitalului din Bozovici:

„Cel mai important este ca atunci când mergi în Parlamentul României să nu uiți de unde ai plecat, iar acești oameni (parlamentarii PSD de Caraș-Severin – n.r.) nu au uitat. Prin demersul lor, cu siguranță se va întâmpla un lucru foarte bun pentru sănătatea locuitorilor din Caraș-Severin. În completarea celor 3,5 milioane de lei alocați prin demersul parlamentarilor PSD, primarul Adrian Stoicu are în derulare un proiect de peste 1,6 milioane de euro pentru dotarea acu aparatură a acestei unități sanitare“.

„Este lăudabil tot ceea ce face primarul: atrage medici, le pune la dispoziție spații locative. Și alți parlamentari au avut posibilitatea să atragă bani pentru spitalul din Bozovici, dar nu au făcut-o; au preferat să direcționeze sumele către spații verzi. Din punct de vedere administrativ, CJAS este gata să încheie un contract cu un nou furnizor de servicii medicale, respectiv cu spitalul din Bozovici care va deveni unitate de sine stătătoare. La momentul potrivit vom detalia cum am gândit noi ca acest nou spital să se poată întreține singur, să nu mai stea la mila nimănui, nici măcar la cea a Primăriei Bozovici“, a mai precizat Ionuț Popovici.

Directorul CJAS a amintit în cadrul întâlnirii cu presa și de decizia unui consilier județean, medic de familie și coordonator al Centrului de Permanență din Bozovici care, cu de la sine putere, a decis desființarea acestui centru.

„Imediat ce hârtia acestuia a ajuns la CJAS, am plecat de urgență și am discutat cu toți medicii de familie de pe Valea Almăjului, le-am ascultat nemulțumirile și am ajuns la concluzia că acest vajnic liberal este o carie în sistemul de sănătate din Valea Almăjului.

Adrian Stoicu, primar Bozovici

Împreună cu primarul Stoicu și cu directorul DSP am inițiat o nouă procedură de înființare a centrului de permanență din Bozovici și în 30 ianuarie am primit avizul de la Ministerul Sănătății și nu mai sunt 5 medici, ci 7 medici de familie. De aceia vă spun că sunt oameni care muncesc pentru oameni și alții care muncesc împotriva lor“, a mai adăugat Ionuț Popovici.

Dan AGACHE

2 COMENTARII

  1. ”… De aceia vă spun că sunt oameni care muncesc pentru oameni și alții care muncesc împotriva lor“, a mai adăugat Ionuț Popovici.

    Da, însă majoritatea (se) muncește pentru bani.
    Ăștia pentru cine sunt?

  2. Păi închiderea spitalelor a fost dispusă de tandemul PD-ist Boc – Băsescu
    Tu Popoviciule le-ai pupat piciorele fără jenă și după autodistrugerea PD. PMP-istule Șef !

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Știrile zilei