Cu doar o zi înainte de derularea congresului în care va fi ales viitorul președinte al PNL, liberalii cărășeni au subliniat încă o dată că delegații cărășeni vor vota după cum îi îndeamnă conștiința, fără să aibă un mandat imperativ în favoare niciunuia din cei doi candidați, Ludovic Orban sau Florin Cîțu.
Precizarea departamentului de comunicare al PNL Caraș-Severin vine după ce filiala cărășeană a fost catalogată în unele știri ca fiind susținătoarea lui Ludovic Orban.
„Comitetul Director Județean al Filialei Caraș-Severin a votat ambele moțiuni, «Forța Dreptei» în ședința din data de 16 septembrie și «România Liberală» în data de 17 septembrie.


Mandatul delegaților din județul Caraș-Severin pentru votul la Congresul Național nu este imperativ, pentru unul sau altul dintre cei doi candidați aflați în competiția pentru funcția de Președinte al PNL.
Cei 113 delegați ai Filialei PNL Caraș-Severin vor vota așa cum consideră fiecare, în funcție de conținutul moțiunilor, cât și de prezentările din ziua Congresului Național.
Filiala PNL Caraș-Severin își reafirmă susținerea unui parteneriat solid între PNL și Președintele României, având convingerea că începând de luni, 27 septembrie, în toate filialele va exista o singură echipă, echipa PNL”, se arată în comunicatul PNL Caraș-Severin.
Congresul PNL va avea loc mâine, la București, la eveniment fiind așteptați să participe 5.000 de delegați din întreaga țară. Favorit în cursa alegerilor interne din PNL este actualul premier Florin Cîțu. Moțiunea acestuia a fost votată de 28 dintre filialele PNL, în timp ce moțiunea lui Ludovic Orban a fost votată doar de 8 filiale. Alte 12 filiale, printre care și Caraș-Severin, au votat pentru moțiunile ambilor candidați.
Duminică urmează o nouă zi de alegeri pentru conducerea centrală a formațiunii – Biroul Executiv, structură ce va fi alcătuită dintr-un secretar general, patru prim-vicepreședinți și 24 de vicepreședinți pe domenii și regiuni.
Karina TINCUL
„Comitetul Director Județean al Filialei Caraș-Severin a votat ambele moțiuni …”, se arată în comunicatul PNL Caraș-Severin.
–
Cum se scrie corect în germană: kurbelwelle sau kurvewela?