„Pe vremea mea“ … da, știu, sună tare aiurea expresia asta, dar mă văd nevoit să o folosesc. Deci, și pe vremea copilăriei mele existau muște, țânțari și alte zburătoare din acestea mici care ne făceau viața grea. Dar parcă nu erau atât de multe și nici așa de agresive ca în ziua de azi.
Acum, la oraș fiind, administrația locală stropește cam de două ori pe an (cel puțin în Reșița) cu soluții menite să omoare atât țânțarii, cât și larvele acestora. Credeți că e mai bine? Ei aș. Nici vorbă. Se pare că lighioanele acelea mici s-au adaptat la aceste substanțe și, în loc să piară, prosperă. Parcă sunt mai mulți, mai răi, mai agresivi.
Până la urmă e doar o mușcătură de țânțar, dar…eternul dar, se pare că mai nou aceștia transmit un virus de care nu prea se știa...„pe vremea mea“. Săptămâna trecută, cel puțin 7 persoane din România cu vârste de peste 50 de ani au contractat boala, dintre care 3 persoane au murit din cauza unor complicații.
Nu există vaccin sau tratament antiviral specific pentru virusul West Nile, care se transmite prin înțepături de țânțar, iar peste 10% dintre țânțarii din România poartă virusul, potrivit unui studiu recent al Institutului Cantacuzino.
Cele mai multe cazuri au fost diagnosticate după ce pacienții au ajuns la spital cu meningită sau meningoencefalită, o infecție a meningelor și a creierului. În cazuri rare, pacienții pot prezenta o infecție gravă a sistemului nervos după contractarea virusului, ducând la paralizie, convulsii, pierderea vederii și comă.
Și pentru că trebuie să ne ferim de ei, apelăm la tot felul de pastile, spray-uri ori soluții pentru combaterea lor, ori creme pentru înlăturarea mâncărimilor apărute în cazul în care devenim victimele lor.
„Pe vremea mea…“ bunica nu știa de toate aceste remedii chimice. Ea avea alte metode (le mai spun unii și leacuri băbești) foarte eficiente. De exemplu seara, când după o zi de muncă se adunau prin fața porților, rupeau două crenguțe de nuc pe care le puneau pe jos, la picioare și nu prea se apropiau țânțarii.
Tot din categoria leacurilor… de altă dată, mai putem folosi: lavanda, cu un miros foarte plăcut și liniștitor, ținută în buchețele la geam, în soare, va împiedica insectele să intre în casă; menta, pentru că insectele nu suportă mirosul de mentă; rozmarinul care gonește muștele și țânțarii.
Ar mai fi busuiocul, iarba mâței, gălbenelele ori lemongrass-ul sau tot felul de uleiuri: eucalipt; tea tree (arbore de ceai); lămâie; citronella; lavandă; rozmarin; geranium ori mentă.
Indiferent de ce metodă alegeți să folosiți, nu uitați că unul din 10 țânțari poate transmite virusul West Nile.
Sursă foto: ViațaVerdeViu.ro
Dan AGACHE
„Nici țânțarii nu mai sunt ce erau odată…”
–
Eh … nici ”explozia de butelie” nu mai e ce era odată:
Nici ziariștii nu mai sunt ca altădată… Acum sunt purtătorii de cuvânt ai celor care dau banul! Păcat!
Omologii lor din SUA și alte țări NATO au distribuit către țânțari noștri veste anti glonț și măști de gaze.
Dar noi plătim pentru echipamente și pentru dezinsecție!