Nouă pui abandonați la Padocul Public au nevoie de o casă: apel către iubitorii de animale din Reșița!

Într-un context în care despre Padocul Public Reșița se discută intens în mediul online și în comunitate — uneori cu informații corecte, alteori cu zvonuri și exagerări —, o nouă situație tristă readuce în atenție problema abandonului animalelor.

Astăzi, la Padocul Public Reșița, au fost abandonați nouă pui de căței. Micuții, nevinovați și vulnerabili, au fost lăsați în grija angajaților adăpostului, care se confruntă tot mai des cu astfel de cazuri.

Reprezentanții Padocului și iubitorii de animale trag un semnal de alarmă: abandonul, chiar dacă se petrece în fața unui adăpost, nu înseamnă că persoana respectivă scapă de responsabilitatea morală față de animalele de care se desparte.

Abandonul animalelor la Padocul Public se întâmplă tot mai des, dar acest gest nu te absolvă de responsabilitatea morală față de animalele de care te desparți. Fac un apel sincer către toți iubitorii de animale din Reșița: haideți să adoptăm acești pui frumoși și să le oferim o șansă la o viață normală”, transmit reprezentanții adăpostului.

Aceștia îi îndeamnă pe reșițeni să lase deoparte polemicile și să se implice concret: prin adopție, donații sau prin promovarea cazurilor din adăpost.

„Hai să acționăm mai mult decât vorbim și să arătăm că împreună putem face bine pentru acești micuți”, este mesajul plin de speranță al apelului.

Cei care doresc să adopte pot vizita Padocul Public Reșița sau pot lua legătura cu personalul adăpostului prin intermediul paginilor oficiale de social media.

Lorena POENARU

Știrile zilei