„SPITALUL GROAZEI – mi-a adus pe lume cele două fetițe, sănătoase”! Povestea unei mame din Reșița care răstoarnă percepția publică!

Într-o perioadă în care Spitalul Clinic Județean de Urgență Reșița a fost adesea criticat și etichetat dur în spațiul public drept „Spitalul Groazei”, o voce de mamă vine să aducă lumină, recunoștință și o perspectivă diferită: aceea a binelui făcut cu suflet.

Bianca Ștefănigă, mămică pentru a doua oară, a ales să vorbească deschis despre experiența sa recentă în maternitatea spitalului reșițean, subliniind dedicarea, profesionalismul și empatia echipei medicale.

„Ei bine, eu țin să spun tare și clar că am avut parte de un OM cu suflet extraordinar — domnul doctor Mircea Achim — atât el, cât și întreg personalul medical, oameni implicați, atenți, calzi, care ne-au fost alături pas cu pas!”, declară Bianca Ștefănigă.

Pentru Bianca, secția de obstetrică-ginecologie a fost timp de cinci zile „acasă”, iar oamenii de acolo – o adevărată familie.

„Infirmiere, asistente și personal medical, toți au avut un comportament exemplar, empatic, atent și grijuliu. Doctorul nostru, Mircea Achim, este și nașul nostru, iar pentru mine este o mare onoare să spun că fac parte din familia lui. Ne iubește necondiționat, ne este aproape, iar această legătură este una autentică și profundă”.

Bianca este acum mama a două fetițe, Amalia și Rania, amândouă născute în același spital — la o distanță de opt ani una de cealaltă — și amândouă având parte de o îngrijire exemplară din partea echipei medicale conduse de dr. Loredana Negru, medic neonatolog.

Rania este un copil perfect sănătos, o binecuvântare care ne-a completat viața și sufletul, alături de minunea mare, Amalia. Amândouă s-au născut în ‘Spitalul Groazei’, dar amândouă au primit un tratament extraordinar și o atenție deosebită. Doamna doctor Loredana Negru și întreg personalul secției de nou-născuți merită toată recunoștința noastră”.

Într-o lume în care se aud mai tare greșelile și poveștile negative, Bianca alege să fie vocea binelui: „Pentru că BINELE chiar există și este făcut în Spitalul Clinic Județean de Urgență Reșița — sub forma unor medici cu suflet mare, a unui personal care nu doar îngrijește, ci iubește omenește”.

Mesajul Biancăi este o invitație la reflecție și recunoștință pentru toți cei care, în tăcere, fac bine zi de zi, într-un sistem medical adesea pus la zid.

Spitalul Groazei? Poate! Dar pentru Bianca Ștefănigă și familia ei, Spitalul Clinic Județean de Urgență Reșița rămâne, mai presus de orice, „spitalul binelui” — locul unde s-au născut două minuni și unde s-au întâlnit cu adevărat omul și medicina cu suflet.

spital

Lorena POENARU

5 COMENTARII

  1. Ați ajuns să aduceți osanale normalității? Ridicați în slăvi niște fapte despre care nu ar trebui vorbit într-o lume normala, decât eventual povestit în familie. Adică e ceva woow că au reușit să ducă la capăt o naștere normală? Bă băieți!
    Poate scrieți și despre cazul de alaltăieri, cu femeia lovită de mașină și pe care au trimis-o acasă de la urgențe zicând că nu are nimic. După alte investigații cu intervenții și insistențe a rezultat că avea clavicula ruptă. Despre asta de ce nu scrieți? Caz petrecut alaltăieri! Hai sa le facem statuie că au reușit o naștere normală fara probleme. Păi de asta te-ai făcut jurnalistă mă moreno, sa te extaziezi la normalitate? Te și plătește domnul Taban pentru gargara asta?

  2. Eu am născut la Resita și a fost ok. Toți s au purtat bine mai ales domnul Achim și doamna de la neonatologie. Nu e chiar spitalul groazei depinde peste cine dai!

  3. 1. Majoritatea mamelor merg să nască la Timișoara
    2. Majoritatea celor care se operează, o fac la Timișoara, Lugoj, Szeged
    3. După 5 cazuri în care pacienții din spital au fost tratați în bătaie de joc și au murit, apare un caz în care lucrurile s-au desfășurat cum trebuie. Asta nu ajută cu nimic. Nu e nimic spectaculos. E ceva normal.
    În concluzie: spitalele din Reșița și cel din Caransebeș sunt cu multe semne de întrebare, începând de la profesionalismul personalului de acolo, continuând cu dotarea unităților medicale și terminând cu igiena / curățenia secțiilor și a grupurilor sanitare.

  4. „ Doctorul nostru, … , este și nașul nostru, …”
    Practic acest articol nu „răstoarnă percepția publică” din contră întărește ceea ce foarte mulți știu și s-au izbit de întunecimile lipsei de pile și relații ale epocii de AUR din acest nou mileniu.

  5. ”Doctorul nostru, Mircea Achim, este și nașul nostru, iar pentru mine este o mare onoare să spun că fac parte din familia lui.”

    Asta este și explicația la osanalele de mai sus 🙂

Comentariile sunt închise.

Știrile zilei