fbpx
23.7 C
Reșița
duminică, 28 mai 23

„Nu au avut sorți de izbândă nici în anii precedenți, nu vor avea nici acum”

La fel ca în anii trecuți, decizia administrației locale de a supraimpozita o serie de imobile de pe raza municipiului Reșița, aflate în stare de degradare, a fost contestată de o parte dintre proprietarii clădirilor. Fără sorți de izbândă, este sigur primarul Ioan Popa, având în vedere experiența anilor trecuți.

Pe ordinea de zi a ședinței ordinare a Consiliului Local Reșița de luna aceasta s-au aflat mai multe proiecte de hotărâre privind respingerea unor plângeri prealabile formulate împotriva deciziilor luate la finalul anului trecut privind majorarea cu până la 500% a impozitului pe diverse clădiri aflate în stare tehnică nesatisfăcătoare. Printre cei care au depus plângeri se numără: Telekomul, Coda Serv SRL, Comaliment sau Turist Semenic SA.

Au fost o serie de 13 proiecte care se refereau la respingerea unor contestații pe tema supraimpozitării imobilelor. Chiar și Telekom, o companie de talie mondială, a venit să conteste superimpozitarea clădirilor pe care le deține în Reșița, cea de la Poșta veche sau cea din Govândari, care stă să cadă.

spot_img

Este destul de jenant că se folosesc de tot felul de tertipuri avocățești pentru a încerca să împiediece superimpozitarea clădirilor. Nu au avut sorți de izbândă nici în anii precedenți, nu vor avea nici acum. Sunt convins că tot ce au lucrat colegii mei de la Comisia de evaluare a imobilelor s-a făcut pe lege și că în cel mai scurt timp îi vom aduce acolo unde trebuie pe zona de impozitare.

Pe această cale, profit să le atrag atenția că se pot întoarce la impozite normale dacă își reabilitează sau modernizează clădirile. Simplu. Nimeni nu îi forțează să stea cu ele dărăpănate”, a precizat primarul Ioan Popa.

De altfel, edilul reșițean a precizat de mai multe ori pe parcursul anilor trecuți că aceste supraimpozitări nu îi fac plăcere, singurul lor scop fiind convingerea proprietarilor să își pună clădirile la punct.

Citește si:  Ioan Popa: „Sunt niște nenorociți pe care nu îi interesează orașul acesta”

Karina TINCUL

Ai imagini sau informatii care ar putea deveni o stire?
Trimite-ne un mesaj la numarul 0722441304 sau pe WhatsApp la 0751193203.

5 COMENTARII

  1. Nici daca ar veni Warren Buffet in Resita nu ar putea sa ne scoata din cacao orasul!Se inchide si TMK-ul ,este al rusilor si e cah,iar in rest nu vor mai fi bani din PNNR in criza mondiala generata de razboi.Asta lipsea,un razboi.Nu era suficienta : pandemia,criza energetica,criza economiei romanesti amplificata de conducerea catastrofala a tarii!Vad ca nimeni nu mai zice nimic de marile proiecte ale primarului.Se va alege praful de toate.

  2. O să fugă din calea războiului toată clica penelistică cu Tăițelu și Dunca cu ajutorul trenului cu hidrogen sulfurat sau cu apă chioară, nu contează, cu tot cu averile lor făcute ilicit, în ultimii ani,din taxe si impozite mătrasite, vs.500la sută pe clădirile ruină din studii de fezabilitate și alte coțcării neverificate pentru că, nu-i așa, DNA-ul aplică legea numai la prostimea platitoare, încă de taxe și impozite. Trebuie bani, mulți bani la partid și la slugi vs.imperatorul Iohanis.

  3. Pensionarii care au muncit din greu pentru tara asta sunt efectiv furați de administrația locală prin aceea ca dacă nu au calculator sau nu se pricep, impozitul pe anul curent este redus doar cu 5%, iar cei care fac plăti on-line au reducere 10%…De ce va bateți joc de părinții și bunicii orașului asta dom’ primar!? Chiar va trebuie banii amărâților de pensionari?

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Știrile zilei