Mediatizarea condițiilor improprii și nedemne pentru un lot olimpic, din sala Clubului Sportiv Școlar Reșița în care sunt nevoiți să se pregătească gimnaștii juniori a stârnit reacția primarului Ioan Popa care a promis că se va implica în rezolvarea situației.
„Am avut ieri o întâlnire cu domnul primar și ne-a dat garanții că în maxim două luni se rezolvă problema cu sala de gimnastică. Îi mulțumesc din suflet pentru implicare! Încă odată se dovedește că este un om care iubește sportul și care își dorește să facă lucruri frumoase pentru oraș. Totul va fi în regulă, nu pleacă nimeni. Noi mergem la București, temporar, și urmează ca după campionat să revenim la Reșița.
Am schimbat și locul unde mâncăm, tot prin domnul primar care ne-a pus în contact cu cei de la restaurant, unde este mult mai bine. Copiii trebuie să se alimenteze!”, a declarat pentru Reper 24, Răzvan Șelariu, antrenorul lotului olimpic de juniori al României. Noul restaurant agreat de conducătorii lotului olimpic este Ana Lugojana din Reșița.


Lotul Olimpic are în acest moment în componență 5 sportivi cu vârste cuprinse între 13 și 18 ani și trei antrenori, iar din luna aprilie vor mai fi direcționați încă 5 sportivi de la cluburile din țară.
Federația Română de Gimnastică plătește o sumă lunară de 3.000 de lei pentru ca sportivii lotului olimpic de junior să se antreneze în sala de gimnastică a Clubului Sportiv Școlar Reșița.
Totuși, cine este de vină pentru o situație care, după cum afirmă managerul CSȘ, Robert Nosal, trenează de mai bine de doi ani de zile la sala de sport a Clubului Sportiv Școlar din municipiul Reșița? Mai răspunde cineva astăzi cu funcția pentru astfel de mizerii care afectează imaginea Reșiței, a județului și a sportului de performanță din Banatul de Munte. Răspunsul e unul cât se poate de simplu: NU! Și nici nu vă faceți speranțe că ceva se va îmbunătăți. În afara unei reacții firești care-l caracterizează pe edilul Popa, nu s-a trezit niciun spirit care să spună lucrurilor pe nume. S-a încercat ascunderea mizeriei sub preș, clasic, tipic românesc.
Cât privește modul în care s-a rățoit la reporterul Reper 24 directorul aflat în culpă al CSȘ Reșița, Robert Nosal (da, tot el!), nu e timpul pierdut să îi reamintim distinsului cât de „profesionistă” i-a fost menirea și în perioada în care a ocupat politic funcția de inspector general școlar adjunct al județului.
Sergiu TABAN
”Am schimbat și locul unde mâncăm, tot prin domnul primar …”
–
Asta înseamnă și că a renunțat la concurență cu Bom-Mecanica prin promisul birou (al primăriei?) deschis la morga spitalului?
„Cât privește modul în care s-a rățoit la reporterul Reper 24 directorul aflat în culpă al CSȘ Reșița, Robert Nosal (da, tot el!), nu e timpul pierdut să îi reamintim distinsului cât de „profesionistă” i-a fost menirea și în perioada în care a ocupat politic funcția de inspector general școlar adjunct al județului.”
De aici putem să înțelegem că redacția „dezvăluie” anumite aspecte mai puțin plăcute doar dacă e deranjată de către autori ?
Adică dacă mocioarcă, velea, hurduzău, popovici și restu nu deranjează reporterii / redacția Reper24, nu le „reamintiți” nimic ?
Așa este mai nou în Romanistan.Dreptul la replică, de a pune întrebări se va putea face doar cu AK-47 la vedere, pe cuvânt de pionier recte șoim al patriei!!😅😅😅