650.000 de lei, bani de la bugetul local, au fost investiți în comuna Mehadia pentru modernizarea Liceului Tehnologic Nicolae Stoica de Hațeg. O investiție de care edilul Grigore Bardac se declară mândru și mulțumit, cu atât mai mult cu cât reabilitarea unității de învățământ a fost unul din obiectivele pe care și-a propus să le ducă la îndeplinire în actualul mandat.
„Când m-am decis să candidez pentru funcția de primar, aveam creionate câteva mari ținte și iată, cu perseverență, cu muncă multă și implicare, cu bătaie de cap, reușesc, pas cu pas, obiectiv cu obiectiv, să le realizez. Iar unul dintre obiectivele de pe lista mea a fost acela al modernizării liceului din localitate și mă bucur că am reușit să îl realizez, iar elevii au început cursurile într-o unitate de învățământ modernizată”, a precizat pentru Reper 24, primarul Grigore Bardac.
Lucrările derulate la liceul din Mehadia au inclus, printre altele schimbarea podelelor din sălile de clasă, dar și de pe coridoare, înlocuirea rețelei electrice și termice, instalații sanitare noi, reparații pereți, schimbarea tâmplăriei PVC.
„Astfel de investiții în școli sunt mai mult decât necesare. După cum s-a putut vedea și în urma recensământului, an de an scade numărul copiilor de la școală și dacă nu le oferim cel puțin niște condiții optime de învățământ, ei se orientează către alte școli. Noi vrem să ne menținem copii din localitate și numai, să atrage și alții la unitățile noastre de învățământ. Eu aici am făcut școala primară și gimnazială, și îmi doresc ca acest liceu să dăinuiască peste timp și să aibă performanță. Dar performanța în primul rând începe de la condițiile de învățământ, după care putem avem pretenții de calitate profesională și rezultate bune la învățământ”, a mai precizat primarul Grigore Bardac.
În prezent, la Liceul Tehnologic Nicolae Stoica de Hațeg din Mehadia își desfășoară studiile aproximativ 600 de elevi.
Karina TINCUL


















Respectpt ceea ce face și ce-a făcut pt Mehadia și celelalte sate care aparțin de com Mehadia . Să ne trăiți 100 de ani domnule primar .