Cu autorizații de funcționare sau nu, cu lucrări de reabilitare încheiate sau nu, 402 unități de învățământ din Caraș-Severin își deschid astăzi porțile pentru un nou an școlar, toate în scenariul verde, cu prezența fizică a elevilor în bănci.
9200 de elevi în învățământul gimnazial, 8784 în cel liceal, 1665 în cel post liceal, 6310 în cel preșcolar, 9904 în învățământul primar și 1535 în cel profesional sunt pregătiți pentru un nou an de studiu în școlile cărășene.
Din cele peste 400 de școli, cluburi ale elevilor și cluburi sportive existente în Caraș-Severin, multe nu au nici în acest an avizele pompierilor sau ale DSP-ului pentru funcționare, nu sunt dotate cu camere de supraveghere, nu au un sistem de pază și protecție a elevilor.
După cum preciza purtătorul de cuvânt al Inspectoratului școlar din Caraș-Severi,n profesor Ion Chiosa, există personal didactic și nedidactic acoperitor pentru educația copiilor, și în acest an școlar, dar o parte dintre dascăli sunt fără titularizare pe post.
Festivitățile de deschidere a noului an școlar 2021 – 2022 nu trebuie să dureze mai mult de o oră și jumătate, conform cerințelor impuse de Ministerul Educației. De asemenea, toate unitățile de învățământ vor funcționa în scenariul verde, cu prezența fizică a elevilor în bănci.
Dan AGACHE