După 3 săptămâni de grevă și doar una de pregătire (mai mult sau mai puțin intensivă), elevii claselor a 8-a vor intra de mâine dimineață în focul Evaluării Naționale, prima confruntare mai importantă în pentru ei, ca elevi.
Calendarul verificării cunoștințelor după primii 8 ani de școală cuprinde proba scrisă la Limba și literatura română (luni 19 iunie), proba scrisă la matematică – miercuri 21 iunie și proba scrisă la Limba și literatura maternă (joi 22 iunie).
În 28 iunie până la ora 14 vor fi afișate rezultatele înaintea contestațiilor și în aceeași zi, între orele 16 – 19, dar și a doua zi până la ora 12 se pot depune contestațiile. Acestea vor fi soluționate între 29 iunie și 4 iulie, urmând ca în 4 iulie să fie afișate rezultatele finale după contestații.
Peste 1700 de elevi, absolvenți ai claselor a 8-a din Caraș-Severin vor susține examenele în cele 40 de centre de evaluare. Corectarea lucrărilor și soluționarea contestațiilor se va face în două centre zonale de evaluare, a transmis prof. Ion Moatăr – purtător de cuvânt al Inspectoratului școalr Județean Caraș-Severin.
Dan AGACHE
Ar trebui ca și dascălii care predau la clasa a VIII-a sa dea același test, iar funcție de notele obținute făcută și salarizarea! Nu mai vrem ca învățământul românesc sa mai scoată zeci de mii de analfabeți funcțional!
Aici se vor vedea efectele dotărilor inteligente ale școlilor de către primării.
În UK s-a constatat că elevii își rezolvă temele cu ajutorul dispozitivelor AI (Artificial intelligence) și obțin rezolvări de teme cu rezultate bune și foarte bune.
Însă, în realitate izolată, aceștia nu știu mai nimic.
În plus, au apărut și dispozitive atașabile la telefonul mobil care permit sărutul virtual, fără frontiere.
Ceva noi dotări ”inteligente” în școli, pentru turbare și masturbare?