Conflictul dintre familia Mustețea și administrația locală din Caransebeș a intrat într-o nouă etapă. După o primă victorie în instanță, Primăria Caransebeș a fost obligată să repună în discuția aleșilor locali PUZ-ul care prevede construcția unei parcări moderne de TIR-uri pe centura municipiului, lucru care s-a și întâmplat săptămâna trecută.
Ba mai mult, consilierii locali ai municipiului Caransebeș au aprobat acest Plan Urbanistic Zonal. La o primă vedere ai impresia că totul e bine, când se termină cu bine. Atâta doar că nu e tocmai așa. Am solicitat un punct de vedere referitor la acest aspect, city managerului municipiului Caransebeș, Florin Bogdea, care a declarat pentru Reper24:
„Hotărârea judecătorească a fost puțin interpretabilă, dar și secretarul Primăriei a fost de acord că acest PUZ trebuie reintrodus în discuția și votul consilierilor. La propunerea primarului Felix Borcean, a fost rediscutat în ultima ședință și votat de aleșii municipiului. Atâta doar că acest PUZ prevede 90% zonă verde și nu știu dacă ei vor putea intra în legalitate.
Familia Mustețea, atunci când a solicitat PUZ-ul pentru proiectul lor, a specificat clar că nu vor parcare, ci zonă verde. Cine l-a făcut în această formă, l-a făcut greșit. Vor urma probabil alte procese, dar până atunci vor intra pe alt articol de lege care le va permite să intre în legalitate. Trebuie să vedem și dacă Prefectura dă undă verde acestei hotărâri a Consiliului Local Caransebeș“, a precizat city managerul municipiului.
În concluzie, tot ce a obținut familia Mustețea în instanță, a fost reintroducerea în dezbaterea consilierilor municipali a acestui PUZ, care din nefericire nu concordă cu realitatea din teren. Rămâne de văzut cum va modifica parcarea pentru TIR-uri în zonă verde, sau altfel spus cum va reuși să planteze gazon peste parcarea betonată.
Nu suntem împotriva investițiilor, cu atât mai puțin a celor private, atâta doar că toate ar trebui să se facă cu respectarea tuturor cerințelor legale, tocmai pentru ca afacerea să se poată desfășura legal, nu cu jumătăți de legalitate cum, din păcate, se mai întâmplă prin România.
Dan AGACHE