3.1 C
Reșița
sâmbătă, 07 decembrie 24

Reșița sau Zanzibar? Primarul Popa răspunde!

Două mandate la cârma Primăriei Reșița, aceasta era ținta și limita anunțată în urmă cu câțiva ani de liberalul Ioan Popa. De atunci, însă, lucrurile s-au mai schimbat, edilul precizând încă de acum un an că ia un considerare să candideze pentru un al treilea mandat, nefiind dispus să cedeze frâiele administrației reșițene până nu duce la bun sfârșit toate proiectele pe care și le-a asumat pentru municipiul de pe Bârzava. În urmă cu câteva zile, însă, vestea că edilul și-a achiziționat un teren, și nu la Văliug, ci tocmai în Zanzibar, le-au dat speranțe celor care doreau ca Nelu Popa, alias Tăițelu, să dispară din viața politică reșițeană. Speranță năruită însă de edil.

Da, mi-am luat un teren în Zanzibar, un teren de câteva sute de metri pătrați, unde să fac o casă de vacanță. Nu aș fi spus lucrul acesta, dar este obligatoriu să îl pun în declarația de avere și de interese și de acolo a ieșit toată povestea. Cred că oricine are dreptul să își cumpere orice oriunde și spuneam mai devreme că se poate cumpăra și vinde orice. Mai puțin casa părintească”, a precizat, pentru Reper 24, primarul Ioan Popa, care și-a confirmat intenția de a candida pentru un nou mandat la Primăria municipiului Reșița.

O să candidez anul viitor și cel mai important motiv este legat de noul spital județean. Suntem cu proiectul finalizat, avem autorizație de construcție eliberată, pe Ministerul Fondurilor Europene există axă de finanțare, suntem prinși acolo, vrem să aplicăm. Undeva în septembrie-octombrie se deschide posibilitatea de a depune cererea de finanțare. Vrem să depunem și dacă ne ajută Dumnezeu și suntem aprobați, anul viitor, în primăvară, lansăm licitația de execuție a noului spital județean. Ca să mă asigur că acest lucru se face, am luat în considerare să mai fac un mandat. Alt motiv nu am”, a mai precizat primarul Ioan Popa.

În 2020, Ioan Popa a reușit să obțină cel de-al doilea mandat de primar cu peste 75% dintre voturile reșițenilor care au trecut pe la urne. Rămâne să vedem care vor fi opțiunile reșițenilor anul viitor și mai ales pe cine vor arunca în luptă celelalte partide politice.

 

Karina TINCUL

 

14 COMENTARII

  1. Popa,dă-i bătaie.
    Mai stai un mandat pentru că nu este normal să culeagă alții roadele muncii depuse de tine împreună cu echipa ta!
    Și nu-l lăsa pe Dunca, tine-l aproape,convinge-l să mai candideze și să rămână la conducerea CJ Caraș-Severin, să ne scoateți din mizeria materiala și morală în care ne aflăm ca și județ!

    • Tot al de ei ne-au băgat în rahat monșer, iar s-a dat liber de spălat creiere. Ăsta, precum Dunkka,când zice ceva din start te minte. Rânjește ca un câine, un om sincer zâmbește nu își arată fasolea din dotare.

  2. „Greu de… dat jos” dacă nu renunță din proprie inițiativă… Omu’ este, până acum, singurul care a venit cu o viziune și proiecte „serioase”, bune-rele, cum or fi și a arătat că le poate pune în practică fără să ajungă la DNA sau pe Popa Șapcă.

    • ai stabilit tu ca este corupt…dar ai vostri ?
      a facut mai mult decat ati facut voi cu primarii penali din 90
      scrieti numai tampenii de dragul de a scrie ceva circotasilor !!!

  3. Si ce daca are teren in Zanzibar? foarte bine sa aibe. Ar trebui sa ne intereseze ce face pentru oras nu ce face in privat. Atata timp cat isi face treaba si o face din punctul meu de vedere bine pentru oras si nici nu au fost probleme cu declaratiile de avere si cu veniturile obținute de trebuie să ne intereseze atat de mult informatiile de cancan? Eu ii urez succes la viitoarele alegeri si sper din suflet ca o sa aiba un nou mandat, sa tremine toate proiectele pe care le-a promis si sunt convinsa ca le va duce la bun sfarsit.

  4. Vrem să depunem și dacă ne ajută Dumnezeu și suntem aprobați, anul viitor, în primăvară, lansăm licitația de execuție a noului spital județean.

    Abureală în vrem – nu vrem, cred – nu cred, vorba cântecului …
    Nici (mă)Ciucă nu a aprobat așa ceva, doar pentru vecinătate (Lugoj poz.11 și Timișoara poz. 12):

    • CORRRREEECT!DNA-ul cu tine, premare, miroși, pfuuiiiii!Nu te credem pe cuvânt!Pute a shit, muuuult shiit!!!🤞🤞🤞🤞

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Știrile zilei