fbpx
1.7 C
Reșița
vineri, 26 aprilie 24

S-a schimbat ora; noi cum ne adaptăm?

Nu au trecut nici 12 ore de când ora 3 a devenit ora 4 și parcă stăm tot cu ochii pe ceas, nereușind să corelăm ceasul intern cu modificarea orei. Cum ne adaptăm la modificarea bioritmului natural? Ce trebuie să facem, sau să nu facem pentru a determina organismul să înțeleagă mai ușor această trecere la ora de vară?

Cel mai bine ar fi fost ca fiecare dintre noi să îşi modifice uşor programul de somn un pic înainte de schimbarea orei de vară. Mai exact, programul de somn era bine să fie ajustat cu 15-30 de minute, astfel încât să ai un somn bun și să te adaptezi mai ușor la noua oră.

Dacă acest lucru nu s-a întâmplat, e bine să facă în aşa fel încât să aibă o rutină de somn constantă. Concret, exercițiile de relaxare ajută înainte de somn, la fel ca şi evitarea activitățile stimulante sau grele înainte de culcare.

Evitați consumul în exces de alcool și cofeină în zilele imediat următoare de după schimbarea la ora de vară; faceți exerciții fizice, mișcare în general, de preferat în aer liber; evitați televizorul și calculatorul ori telefonul înainte de culcare.

Chiar dacă am pierdut o oră de somn, prin schimbarea la ora de vară, încearcați să vă treziți atunci când trebuie, şi nu să amânați, astfel încât să vă adaptați la noua oră și să vă setați corpul pe noul program. Alimentaţia sănătoasă te poate ajuta şi ea, aşa că înlocuiți dulciurile cu ceva de calitate.

În fiecare an, în ultima duminică a lunii martie, românii îşi dau ceasul cu o oră înainte, pentru că România trece la ora de vară. Astfel, pe lângă faptul că dormim mai puțin, ziua de 26 martie va avea doar 23 de ore, în loc de 24 de ore. Orarul de vară se aplică până în ultima duminică din octombrie.

Dan AGACHE

2 COMENTARII

  1. ”Cel mai bine ar fi fost ca fiecare dintre noi să îşi modifice uşor programul de somn …”

    Nu ar fi cel mai bine ca fiecare dintre noi să modifice programul de somn al celor care schimbă ora?

  2. Cum sa fie, ii dam inainte. Unii cu manipularea. Chiar si aici in articol. Altii cu combaterea ei. Chiar si aici in articol.
    E foarte bine ca se achimba ora. Bravo „guvernului mondial oculta flacara violet zeii mei” :))))))))

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Știrile zilei