În cadrul unei declarații politice susținută astăzi în Parlamentul României și intitulată „Securitatea energetică trebuie să fie o prioritate pentru România!“, deputatul PSD de Caraș-Severin marius Damian a atras din nou atenția asupra crizei din domeniul energetic și necesitatea găsirii unor soluții viabile atât pentru cetățeni cât și pentru intreprinderi.
„Domnule președinte, Stimați colegi,
Trecem astăzi printr-o criză în domeniul energetic ,care din păcate îi afectează în primul rând pe români. Cetățenii acestei țări au nevoie de soluții urgente pentru rezolvarea problemelor ce au apărut odată cu facturile crescute la energie electrică și gaz.
PSD a venit cu soluția plafonării prețurilor la energie și gaze, care a fost votată unanim în Parlament, fiindcă suntem într-ocoaliție de guvernare și prioritatea noastră este protejarea românilor. Cu toate acestea, această soluție este una temporară, și este de datoria actualului ministru al energiei să vină cu o soluție pe termen lung!
Românii își opresc căldura în locuințe și încearcă să fie cât mai economi pentru că nu au de unde să își plătească facturile. Resursele necesare vieții de zi cu zi au devenit un lux pentru mulți dintre români. Școlile au început să nu mai susțină orele cu prezența fizică, deoarece nu pot plăti aceste facturi enorme, spitalele și ele funcționează la limită, iar zeci de mii de angajați își pot pierde locurile de muncă, fiindcă multe companii vor fi trimise în faliment dacă nu se găsesc soluții concrete.
Trebuie introduse sancțiuni acolo unde se refuză aplicarea legii plafonării și compensării, iar Ministerul Energiei trebuie să asigure aplicarea corectă a legii! De asemenea, ministrul Energiei, dl Virgil Popescu, trebuie să vină cu soluții urgente pentru ca prețurile să scadă după data de 1 aprilie!
PSD va vota pentru susținerea Guvernului Ciucă, fiindcă ne aflăm într-o coaliție, însă doresc să atrag atenția că fiecare ministru și fiecare partid este responsabil să găsească soluții pentru domeniul aferent.
Potențialul țării noastre în acest domeniu este unul foarte mare, prin prisma depozitelor de gaz pe care le avem neexploatate, dar și a centralelor și complexurilor energetice existente din țară, care își pot crește producția, însă este nevoie de investiții și de o strategie clară pe termen mediu și lung!
Securitatea energetică este o problemă de siguranță națională și trebuie să fie o prioritate pentru România“ a mai adăugat deputatul PSD de Caraș-Severin Romulus-Marius DAMIAN.
Dan AGACHE


















