Mirosul de cauciuc încins și sunetul de motoare turate revin în Valea Domanului la finalul săptămânii viitoare.
O nouă ediție a Memorialului Werner Hirschvogel va avea loc în intervalul 5-7 iulie, la eveniment fiind așteptați, la fel ca în fiecare an, zeci de concurenți. Memorialul Werner Hirschvogel este etapă comună a Campionatului Național de Viteză în Coastă (etapa a cincea) și a Trofeului Național Masters de viteză în coastă (etapa a treia).
„Avem un proiect de asociere cu Federația Română de Automobilism Sportiv (FRAS), ceea ce înseamnă că continuăm să susținem viteza în traseul montan. Werner Hirschvogel nu va fi niciodată uitat în orașul Reșița atâta timp cât eu voi sta aici la butoane. Și vom continua să finanțăm acest circuit, acest traseu, etapa de Reșița”, a precizat primarul Ioan Popa, după ședința Consiliului Local Reșița în care a fost aprobat acordul de parteneriat între administrația locală și FRAS.
Programul competițional se întinde pe trei zile: vineri, 5 iulie, este programată sosirea concurenților și deschiderea parcului de service în zona stadionului „Mircea Chivu”, ziua de sâmbătă, 6 iulie, este dedicată manșelor de recunoașteri și de antrenamente cronometrate, iar duminică, 7 iulie, vor avea loc cele două manșe de concurs (începând cu ora 13:00, respectiv 15:00).
Traseul din Valea Domanului are o lungime de 4,75 de km și o diferență de nivel de 164 de metri.

Karina TINCUL


















Ne bucurăm pentru această etapă, dar locuitorii,, cartierului Doman” cum ajung acasă ?
Stau în Reșița in plină arșiță de zeci de ani, atunci când se desfășoară etapa în Reșița.
Foarte simplu: Prin Colonia Golului se urca in Poiana Golului si apoi pe drumul care duce pana in Doman.
Iulian, ai noroc că te-or anunțat cu multe zile înainte și te organizezi in așa fel ori sa stai acasă, ori îți faci de lucru prin oraș, știi ce zic? Tre sa te gândești in avans, știu că e greu, dar nah, eventual rogi un vecin sa te ajute. Sau varianta 2, circuli pe drumul de comarnic.
Ați înțeles greșit este vorba de izolarea unui cartier, nu al unei persoane!
Voi ați fi încântați să vă izoleze cineva, să vă blocheze accesul spre proprietate !?