În pragul uneia dintre cele mai frumoase și așteptate sărbători creștinești, comunitatea din Băuțar va avea parte de cea de-a doua ediție a Târgului de Crăciun, amenajat în spațiul în care s-a desfășurat anul acesta ruga satului.
„Va fi un târg cu produse tradiționale, avem câțiva producători locali care își vor expune spre vânzare produsele.
În cadrul târgului va fi și un program artistic de colinde și tradiții locale. Vor fi prezente grupuri de colindători de la școală, dar și colindătorii bisericii. Vom avea și invitați de la Timișoara, tot cu un program artistic specific sărbătorii Crăciunului.
Consiliul Județean ne pune la dispoziție partea de aparatură și prezentarea”, a declarat primarul comunei Băuțar, Romeo Răduță.
Târgul va avea loc sâmbătă, 17 decembrie, de la ora 16:00 și este organizat de Primăria Băuțar, parteneri fiind școala din comună, bisericile și Consiliul Județean Caraș-Severin.
foto: arhivă
Lorena POENARU