fbpx
13.5 C
Reșița
vineri, 17 mai 24

UPDATE: Un autocar care transporta aproximativ 30 de elevi, s-a făcut scrum în Caraș-Severin!

UPDATE: Incendiul a izbucnit în jurul orei 07:40, conform informațiilor transmise de Inspectoratul Județean de Poliție Caraș-Severin:

Astăzi, la ora 07.42, polițiști de la Poliția Orașului Moldova Nouă au fost sesizați despre faptul că un autobuz care transporta elevi a luat foc.

Din primele cercetări s-a stabilit că la intersecția străzilor Constantin Daicoviciu și Nicolae Titulescu din Moldova Nouă, ar fi izbucnit un incendiu la compartimentul motor al unui autobuz care transporta elevi pe direcția Berzasca Moldova Nouă.

Din verificări s-a stabilit că autobuzul avea inspecția tehnică periodică valabilă.

În acest caz cercetările continuă pentru săvârșirea infracțiunii de distrugere din culpă”, precizează Alina Boeru, purtătorul de cuvânt al IPJ Caraș-Severin.

…………………………

Știrea inițială

Un autocar în care se aflau aproximativ 30 de elevi a fost cuprins de flăcări în această dimineață, în orașul Moldova Nouă. Au intervenit de urgență pompierii din cadrul Secției Moldova Nouă, cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă. Din fericire, nu s-au înregistrat victime.

Până la sosirea pompierilor, din interiorul autocarului s-au autoevacuat, în siguranță, aproximativ 30 de elevi.

Sosiți la locul intervenției, pompierii au constatat faptul că autocarul a fost cuprins în totalitate de flăcări. Cel mai probabil, incendiul a fost cauzat de un scurtcircuit electric, produs la compartimentul motor al autovehicului”, transmite Iulia Rusan, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Semenic al județului Caraș-Severin.

Pentru a preveni astfel de evenimente, ISU Semenic transmite o serie de recomandări:

✔ nu faceți improvizații la instalația electrică;

✔ verificaţi instalaţia electrică doar în ateliere autorizate sau de către specialiști;

✔ asiguraţi-vă că echipamentele de iluminat electric nu sunt defecte sau neizolate;

✔ verificaţi dacă apar eventuale scurgeri de carburanți sau lubrifianți;

✔ verificați perioada de valabilitate a stingătorului din autovehicul.

1 COMENTARIU

  1. Pentru a preveni astfel de evenimente, ISU Semenic transmite o serie de recomandări …

    Și mai ales nu vă bazați pe ITP (PCR, TVA, RCA, TRA-LA-LA) măcar cât să nu vă alegeți și cu dosar penal pentru auto-distrugere din culpă.
    Nu?

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Știrile zilei