15.6 C
Reșița
joi, 30 octombrie 25

Un singur centru rezidențial din Caraș-Severin, neamendat! „Suntem la nivelul decenței”

164 de avertismente și 102 amenzi în valoare de 366.100 de lei au fost aplicate în urma controalelor derulate în Caraș-Severin, la cele 23 de centre rezidențiale destinate persoanelor vârstnice sau cu dizabilități precum și cele destinate copiilor. Un singur centru rezidențial, cel de la Bocșa, a scăpat fără nicio amendă. În ciuda ploii de amenzi și abateri constatate, autoritățile dau asigurări că nu au fost descoperite probleme deosebit de grave, care să pună în pericol siguranța, sănătatea și binele fizic sau psihic al beneficiarilor.

Au fost derulate controale, atât la centrele care funcționează în sistem public, cât și la cele din sistemul privat, de echipe mixte, coordonate de Prefectura Caraș-Severin și formate din reprezentanți a șapte instituții: Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială Caraș-Severin, Inspectoratul de Poliție Județean Caraș-Severin, Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Semenic” al județului Caraș-Severin, Direcția de Sănătate Publică Caraș-Severin, Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Caraș-Severin, Inspectoratul Teritorial de Muncă Caraș-Severin, Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor Caraş-Severin.

La noi în județ nu s-au constatat probleme grave, deosebite. Nu au fost închise sau suspendate centre și nici nu au fost relocate persoane rezidente în alte centre. Este adevărat că au fost constatate foarte multe nereguli, încălcări ale normelor legale, nerespectarea reglementărilor specifice centrelor rezidențiale. Au fost controale 23 de centre, 10 pentru persoane vârstnice, 5 pentru persoane cu dizabilități, 7 pentru copii și un centru pentru persoane fără adăpost. Dintre acestea, 14 au fost centre rezidențiale de stat și 9 private, dintre care unul în parteneriat public-privat. Per total, s-au dat 164 de avertismente, 102 amenzi în valoare de 366.100 de lei”, a precizat astăzi prefectul Ioan Dragomir, în cadrul unei conferințe de presă în care au fost prezentate rezultatele controalelor derulate timp de o săptămână în județ.

Foto: Ioan Dragomir

Reprezentații tuturor instituțiilor implicate în controale au fost prezenți la întâlnire și au enumerat neregulile constatate de ei. Lista este foarte lungă și include, printre altele: lipsa autorizației de securitate la incendiu (cu mențiunea că au fost deja inițiate demersurile necesare pentru obținerea acesteia), alimente expirate, neînscrierea personalului la cursurile de instruirea profesională privind însușirea noțiunilor fundamentale de igienă, neasigurarea unor spații pentru izolarea cazurilor cu risc epidemiologic, nerespectarea reglementărilor legale privind amenajarea și dotarea cabinetului medical, neefectuarea verificării potabilității apei, neefectuarea curățeniei în mod corespunzător.

Au fost găsite neconformități, dar nu au fost probleme deosebite, grave care să pună în pericol sănătatea. DSVSA a aplicat 5 avertismente și 9 amenzi în valoare de 67.500 de lei și au fost făcute rețineri oficiale în trei centre în cantitate de 292 de kg. S-a reținut și trimis spre neutralizare carne de vită, carne de porc, produse lactate și produse din carne și pește. A mai fost aplicată o măsură de suspendare a activității la o unitate privind partea la preparare a hranei. Ieri ne-au informat că au remediat neconformitățile găsite, s-a verificat și acum este funcțională și acolo cantina”, a precizat directorul DSVSA, Pavel Borchescu.

Foto: Pavel Borchescu

Alte neconformități găsite în centrele rezidențiale din Caraș-Severin includ: nerespectarea condițiilor de păstrare și depozitare a diverselor materii prime, utilizarea de instrumente neprofesionale și inadecvate în bucătărie, reutilizarea unor ambalaje de unică folosință pentru păstrarea altor alimente, utilizarea unor recipiente care nu erau destinate uzului în blocul alimentar, nefiind din plastic alimentar, frigidere neigienizate corespunzător, cu urme de rugină, utilizarea unor mijloace de măsură în bucătărie care nu aveau verificare metrologică sau inexistența unor astfel de mijloace metrologice, abateri privind condițiile igienico-sanitare în camere, cum ar fi faptul că existau urme de praf pe mobilier ori perne sau saltele pătate. De asemenea, în unele centre a fost găsită mâncare aruncată sub paturi care nu era strânsă, nu în toate camerele sau în toate centrele existau plase anti insecte la geamuri, baterii în baie sau bucătărie cu urme de depuneri de calcar, nerespectarea gramajului la preparatele culinare servite.

„Toate amenzile care s-au dat nu au fost pentru lucruri care să pună în pericol sănătatea oamenilor. De ex, mulți nu au înțeles de ce nu pot folosi carne refrigerată. Este o normă legală clară care nu suportă discuție. Că acasă facem altfel, este riscul nostru, acolo este o instituție publică. Rugină pe frigidere, rugină pe scaune, gramajul nerespectat la porții. Sigur prin procedura de preparare gramajul scade, dar există un gramaj care trebuie respectat după prepararea hranei. Centrele din Caraș au fost controlate și para controlate de inspectorii sociali. Măsurile lăsate le fac, dar au prostul obicei, unii, ca după ce trece un anumite timp să revină.

Foto: Elena Solomonesc

Am văzut centre cu mai puțini bani, cu mai puține resurse unde lucrurile stau foarte bine și centre cu bani mai mulți unde lucrurile lasă de dorit și trebuie îndreptate. Este cazul și la noi în Caraș, să nu credeți că ce am spus este o laudă. Suntem la nivelul decenței și al normalului, dar nu trebuie să rămânem aici. Sub nicio formă”, a precizat Elena Solomonesc, directorul AJPIS Caraș-Severin, care a dat asigurări că astfel de controale vor continua.

 

Karina TINCUL

1 COMENTARIU

  1. Vă rugăm să verificați și condițiile în care stau zilnic copilașii de la Creșă ( Banatul Montan). Este cea nouă, de lângă Ateneu. Sunt 30 de grade în interiorul sălilor. Nu se poate respira! Știm ca exista un proiect în acest sens, totuși până atunci se puteau găsi soluții! De ce nu s- au montat aparate de AC care ulteriori puteau fi refolosite în alte locații? Nu ne putem bate joc de cei micuți în halul acesta!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Știrile zilei