Mai mulți părinți s-au plâns la conducerea unităților de învățământ, dar și la Inspectoratul Școlar al județului Caraș-Severin de faptul că bursele elevilor nu au fost achitate, în condițiile în care legea spune că: „Bursele se asigură din bugetele locale ale unităților/subdiviziunilor administrativ-teritoriale de care aparțin unitățile de învățământ preuniversitar și din sume defalcate din taxa pe valoare adăugată, aprobate anual prin legea bugetului de stat cu această destinație”.
„În județul Caraș-Severin, constatăm, din analiza de teren, că există în momentul de față întârzieri legate de plata burselor în câteva situații speciale, în care conturile declarate de părinți sunt blocate sau nefuncționale. Menționăm că unitățile de învățământ au sumele necesare în conturile bancare, iar în cazul situațiilor speciale, plata burselor se va realiza în numerar prin intermediul casieriei școlilor“, a declarat Lavinia Carina Pristavu – inspector școlar general.
Cu privire la circuitul fondurilor necesare burselor, aceasta a amintit faptul că Inspectoratul Școlar Județean Caraș-Severin a pus la dispoziție sumele pentru plata burselor în conturile trezoreriilor locale, iar unitățile administrativ-teritoriale au retras sumele necesare și le-au direcționat către școli.
„Ne dorim ca toți elevii să primească bursele cuvenite și să prevenim întârzieri viitoare. Indiferent de fluxul banilor și de dificultățile semnalate de fiecare școală, Inspectoratul Școlar Județean Caraș-Severin va depune toate eforturile pentru a se asigura că nu mai există probleme legate de plata burselor“, a mai afirmat Lavinia Carina Pristavu.
Dan AGACHE
”în cazul situațiilor speciale, plata burselor se va realiza în numerar”
–
Copiii care au nevoie de burse sunt în situații speciale!
La unii nu ajung nici alocațiile de stat, din aceleași ”mânării” cu ”administrări” de carduri, conturi, bla …
Cui să se plângă (copiii = ”beneficiari direcți ai procesului de învățământ” – pe hârtie)?
dar ce merge sau a mers bine la inspectoratul scolar de cand e sefa aceasta doamna titulara la o gradinita ??…..