Un număr de 35 de agenți de poliție, ce au absolvit luna aceasta cursurile școlilor de la Câmpina și Cluj-Napoca, și-au început activitatea în cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Caraș-Severin.
Tinerii polițiști au fost repartizați la structurile de ordine publică din mediul urban și rural și în cadrul celor de poliție rutieră.
Repartizarea s-a efectuat în ordinea mediilor obținute la absolvire, pe funcţiile vacante existente, cu scopul de a crește siguranța cetățenilor, în special pe stradă.
Absolvenții vor beneficia de sprijinul polițiștilor cu experiență, până la finalul perioadei de tutelă, iar, pentru început, aceștia vor urma un stagiu de pregătire profesională, sub coordonarea specialiștilor de la Biroul de Pregătire Profesională al inspectoratului.
Lorena POENARU
”… cu scopul de a crește siguranța cetățenilor, în special pe stradă.”
–
Siguranța (fuzibilă) improvizată și supradimensionată conduce la incendii.
Aoleu, păi ăștia zici că sunt speriați de bombă. Ce să facem cu ei?Eu zic să îi trimită acasă, la ce figuri au greu de crezut. Eu propun să ne luăm permise de port armă că zău, fără răutate, dar îmi este greu să mai sun la 112, pe bune. Băieții și fetele vă spun sincer, luați exemplu de la polițiștii din India, China, S.U.A,Germania etc. și poate vom avea o umbră de încredere, restul este frecție la genunchiul broaștei. Nasol moment, siguranță civică =ZERO!!!😱😱😱😱