10 ani de administrație publică locală în comuna Coronini

Până mai ieri un sat sărăcăcios de pescari, comuna Coronini a cunoscut o dezvoltare pe toate planurile în anii de după 1989. Cele mai vizibile realizări au fost consemnate însă, în comuna Coronini din Clisura Dunării în ultimii 10 ani, perioadă ce se leagă de numele edilului Ilie Boboescu.

„Am știut mereu care sunt nevoile acestei comunități și mi-am canaliza energia spre realizarea acestora. Am avut parte în acești ani și de șansă și de o echipă alături de care am realizat toate aceste obiective din localitatea noastră. Aniversarea celor 10 ani de administrație locală reprezintă un moment de bilanț; un nou punct de plecare spre alte obiective pe care sper să reușim să le ducem la bun sfârșit“ a afirmat edilul comuinei Ilie Boboescu.

Realizările administrației locale sunt multe în cei 10 ani și dintre ele aș dori să le amintesc pe cele mai recente: Școala gimnazială, sediul nou al primăriei și cetatea Ladislau ce poate deveni un obiectiv turistic la fal de important ca celelalte existente în Clisura Dunării și nu numai.

Miercurea viitoare, în data de 20 iulie, Primăria Coronini și Consiliul Local vor organiza un eveniment intitulat 10 ani de administrațșie locală în comuna Coronini. Cu acest prilej vor fi inaugurate toate obiectivele de investiții realizate în comuna din Clisura Dunării.

Dan AGACHE

Știrile zilei