Muzeul Banatului Montan din Reșița își redeschide porțile

Muzeul Banatului Montan din Reșița revine în circuitul public după finalizarea unor ample lucrări de reabilitare energetică și modernizare. Redeschiderea spațiilor muzeale va fi marcată prin vernisajul expoziției „Arhitecturi memorabile”, dedicată istoricului clădirii, considerată una dintre cele mai interesante de acest gen din țară. Evenimentul va avea loc luni, 21 septembrie, organizatori fiind Consiliul Județean Caraș-Severin și conducerea muzeului.

Lucrările de modernizare a muzeului au avut o valoare de peste 16,5 milioane de lei. Proiectul „Renovarea energetică a Muzeului Banatului Montan din Municipiul Reșița” a beneficiat de o finanțare de peste 10,6 milioane de lei prin Planul Național de Redresare și Reziliență, restul sumei fiind asigurată de Consiliul Județean.

„În urma lucrărilor de reabilitare, clădirea muzeului a devenit un spațiu sustenabil și eficient energetic, pregătit să găzduiască noi experiențe culturale și expoziționale pentru public”, spun reprezentanții muzeului. Intervențiile au inclus anveloparea termică, refacerea elementelor constructive, modernizarea completă a instalațiilor și integrarea sistemelor bazate pe energie regenerabilă, precum pompele de căldură și panourile fotovoltaice.

Cu ocazia redeschiderii, vizitatorii vor putea admira vernisajul expoziției „Arhitecturi memorabile”, un demers dedicat istoriei și specificului acestui edificiu. Ridicată între anii 1975 și 1985 după planurile arhitectului Șerban Antonescu (1942–2016), clădirea reprezintă un reper al arhitecturii moderne din Reșița. Imobilul se întinde pe o suprafață de 2.500 m² distribuită pe 7 niveluri și adăpostește spații expoziționale, depozite, laboratoare de restaurare și birouri administrative. Conceptul interior este de tip open-space, având săli conectate prin rampe ce permit o circulație fluidă și o vizibilitate spectaculoasă între niveluri — o viziune futuristă care își păstrează relevanța și astăzi.

„Arhitectura clădirii, deși proiectată în anii ’70, are o expresie futuristă nu numai pentru epoca respectivă, cât și pentru prezent. Redeschidem nu doar spațiile unei clădiri, ci și un spațiu al memoriei, al patrimoniului și al întâlnirii dintre trecut și viitor.

Vă așteptăm să ne fiți alături la acest moment special și să descoperim împreună noul Muzeu al Banatului Montan”, transmit reprezentanții muzeului reșițean.

Karina TINCUL

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Știrile zilei