A avut zile! Dosar penal pentru alcool și mașină făcută praf de un șofer, pe DN 57!

Un accident rutier care se putea solda cu victime, s-a petrecut în această dimineață, în jurul orei 7:30, pe drumul național 57, care face legătura între Oravița și Moldova Nouă.

Un șofer în vârstă de 51 de ani, domiciliat în Reșița, care se deplasa din direcția Nicolinț cu destinația Ciuchici a pierdut controlul volanului și a ieșit violent în afara părții carosabile, unde autoturismul s-a răsturnat. Norocul a făcut ca acesta să se asigure la plecare cu centura de siguranță și să nu sufere nicio leziune sau fractură în urma ieșirii în decor.

Echipajul de polițiști sosiți la fața locului l-au testat pe conducătorul auto cu aparatul etilotest, rezultatul fiind pozitiv și indicând valoarea de 0.41 mg/l alcoolemie.

Reprezentanții Poliției Române i-au întocmit șoferului dosar penal pentru conducere sub influența băuturilor alcoolice.

Dacă ați avut un incident sau ați rămas în pană cu autovehiculul, apelați cu încredere în Caraș-Severin „Tractări Auto Loga“ – telefon 0744545355 sau 0772248537.

Sergiu TABAN

Știrile zilei