Este bine-cunoscut faptul că unitățile sanitare din România, în mare parte învechite, pline de carențe și probleme, reprezintă o preocupare pentru administrațiile publice de care aparțin și pentru managementul instituțiilor sanitare. Din păcate, arieratele trag spitalele în jos precum o piatră de moară legată de gâtul acestor instituții.
La județeanul reșițean mai vin 6 milioane de lei, dar problemele rămân: lipsa medicamentelor din farmacii, servicii puține pentru pacienți și prost plătite de către CAS, fără să luăm în calcul profesionalismul cadrelor medicale, ce lasă de dorit în multe cazuri, ori infecțiile nozocomiale.
La Caransebeș, la Spitalul Municipal, se întrevede o rază de speranță în privința datoriilor istorice pe care unitatea sanitară le are. „Când am preluat conducerea acestei unități sanitare, aveam datorii de 15 milioane de lei“, a afirmat Adrian Dumbravă, managerul spitalului. „Datoriile noastre scad precum cotele apelor Dunării, de la lună la lună și, în prezent, mai avem restanțe de doar 5 milioane de lei“.
„Rețeta e simplă: am redus cheltuielile și am mărit veniturile; am responsabilizat oamenii. Am muncit mai mult, mai mulți pacienți, mai multe decontări, internări de zi, am introdus servicii noi. E drept că au și crescut puțin tarifele decontate de Casa de Asigurări de Sănătate, ceea ce reprezintă o gură de oxigen pentru noi“, a mai adăugat Adrian Dumbravă, managerul Spitalului Municipal din Caransebeș.
Dan AGACHE