5.4 C
Reșița
miercuri, 19 noiembrie 25

Aquacaraș angajează!

Societatea Aquacaraș este în căutare de personal. Conducerea companiei de apă și canalizare a județului Caraș-Severin anunță scoaterea la concurs a cinci posturi vacante în Reșița, Bocșa, Caransebeș și Băile Herculane. Cei interesați își pot depune dosarele până pe data de 21 noiembrie.

Conform comunicatului transmis de companie, sunt scoase la concurs următoarele posturi contractuale de execuție:

  • Economist/funcționar economic/funcționar administrativ – Compartiment contractare și facturare – Băile Herculane – 1 post
  • Electrician/Electromecanic – Serviciul Tratarea Apei și Stații de Pompare – Bocșa – 1 post
  • Operator tratare apă tehnologică/Muncitor necalificat – Serviciul Tratarea Apei și Stații de Pompare – Bocșa – 1 post
  • Metrolog Verificator – Serviciul Laboratoare – Reșița – 1 post
  • Primitor marfă materiale și scule – Caransebeș – 1 post

„Persoanele interesate de locurile vacante menționate sunt rugate să depună documentele necesare la sediul societății, la Compartimentul Resurse Umane, în perioada 17-20 noiembrie, între orele 08:00-15:00, iar în data de 21 noiembrie, între orele 08:00 și 13:00. Concursul va avea loc în data de 24 noiembrie, la ora 10:00”, transmit reprezentanții Aquacaraș.

Detalii suplimentare pot fi obținute de la Compartimentul Resurse Umane din cadrul Aquacaraș, la numărul de telefon 0730-909.254.

 

Karina TINCUL

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Știrile zilei