Aflându-se printre cele mai importante obiective din São Paulo, Bulevardul Paulista a ajuns să întruchipeze întreaga fascinație și magie a metropolei braziliene. Prin anii ’80, televiziunea nașioanală difuza un serial intitulat „Bulevardul Paulista”, poate vă mai amintiți de el.
Bulevardul Paulista întrece în grandoare simbolul rutier al Parisului, Champs-Elysees, fiind o arteră cu câte patru benzi de circulație pe fiecare parte, cu mulți zgârie-nori unde au își au sediul reprezentanțe ale firmelor celebre.
Ce legătură are celebrul bulevard brazilian cu România? Vă spun imediat. O copie în miniatură a acestei artere de circulație a fost descoperită de polițiștii de frontieră timișeni, la granița cu Serbia.
Aceștia au declanșat ieri, o acțiune specifică pe linia combaterii migrației ilegale în urma căreia au depistat pe raza localității Comloșu Mare, la aproximativ 50 de m în interiorul frontierei, patru cetățeni străini care nu își justificau prezența în zonă.
„Câteva ore mai târziu, colegii noștri din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră
Jimbolia au depistat la aproximativ 400 m de frontiera cu Serbia, alți trei cetățeni străini
care se deplasau pe jos, pe frontiera verde. Persoanele în cauză au fost duse la sediul
sectorului pentru cercetări“, a precizat comisar de poliție Nicola Petre Ionuț.
În cadrul verificărilor preliminare, polițiștii de frontieră au stabilit că cetățenii
străini din ambele cazuri sunt din Nepal și au vârste cuprinse între 26 și 40 de ani. Din
primele declarații, a rezultat că aceștia au încercat să treacă ilegal frontiera din România în
Serbia, cu intenția de a ajunge în vestul Europei. În ambele cazuri, cetățenii străini au intrat legal în țară, în baza unor vize de muncă.
„Polițiștii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tentativă de
trecere frauduloasă a frontierei de stat, la finalizare urmând a fi luate măsurile legale care
se impun“, a mai precizat comisarul Nicola Petre Ionuț.
Dan AGACHE
„… polițiștii de frontieră au stabilit că cetățenii străini din ambele cazuri sunt din Nepal … Din primele declarații, a rezultat …”
–
Declarații consemnate de polițiști cam așa?
यो म घोषणा, समर्थन र हस्ताक्षर गर्दछु।
(Aceasta declar, susțin și semnez)