Polițiștii îi așteaptă pe cei mai mici locuitori ai orașului să sărbătorească împreună ziua de 1 Iunie într-un mod inedit.
Evenimentul, derulat sub titlul „Împreună...
Încă din această dimineașp Administrația Națională de Meteorologie a anunța un cod galben de vreme severă, pentru aproape întreaga țară, valabil până la ora...
În urma unui flagrant delict, polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Caraș-Severin, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Caraș-Severin, au percheziționat mașina...
Sub patronajului Delegației UE în Republica Moldova și a Ambasadorului UE în țara vecină, Janis Mazeiks au avut loc recent la Leovo manifestările prilejuite...
Aseara a avut loc o nouă rundă de negocieri Guvern - Sindicate pentru stoparea grevei cadrelor didactice și reluarea cursurilor. Încă de aseară sindicaliștii...
Ziua Eroilor, sărbătoare naţională a poporului român, este celebrată în fiecare an de Ziua Înălţării Domnului. Cu acest prilej, Instituţia Prefectului – Județul Caraș-Severin,...
Câteva zeci de educatoare s-au reunit ieri, la Fundația Triumful Inimii din Bocșa, acolo unde funcționează grădinița Tinker Bell, în cadrul unui cerc pedagogic...
Compania delegată pentru furnizarea serviciilor de apă potabilă și canalizare în Caraș-Severin, Aquacaraș SA, majorează tarifele practicate pentru serviciile de alimentare cu apă și...