Actualitate

Sute de amenzi pe șosele din Caraș-Severin!

Peste 600 de amenzi au fost aplicate de polițiștii cărășeni la finalul săptămânii trecute. Conform reprezentanților Inspectoratului Județean de Poliție Caraș-Severin, s-a acționat pe...

(VIDEO) Două trenuri de pasageri s-au ciocnit frontal, în capitala Tunisiei

Cel puţin 95 de persoane au fost rănite luni, majoritatea uşor, într-o coliziune între două trenuri, în sudul Tunisului, anunţă Apărarea Civilă tunisiană, relatează...

România, la al treisprezecelea recensământ din istorie! Ce pași trebuie urmați pentru autorecenzare?

În România a început săptămâna aceasta al treisprezecelea recensământ din istorie și al patrulea după Revoluția din 1989. Este pentru prima dată când un...

(FOTO+VIDEO) „Peștera cu muscă“, un obiectiv din Clisura Dunării ce merită vizitat

O peșteră spectaculoasă, aflată pe drumul ce leagă Moldova Nouă de Orşova, în apropierea localității Coronini din Caraș-Severin, este printre cele mai spectaculoase locuri...

Polițiștii cărășeni, instruiți să conducă defensiv!

La sfârșitul acestei săptămâni, polițiștii de la Biroul de Pregătire Profesională au desfășurat o activitate de instruire cu privire la conducerea autovehiculelor în regim...

Cinci beneficiari, reintegraţi social! Ce a însemnat anul 2021 pentru adulții cu dizabilități de la Centrul „Sfânta Maria” din Reșița

Centrul „Sfânta Maria", centru de îngrijire şi asistenţă este o unitate de tip rezidenţial, fără personalitate juridică ce funcţionează în structura organizatorică a Direcţiei...

Meteorologii anunță temperaturi în creștere! Cum va fi vremea în următoarea lună?

Meteorologii anunță că începând de duminică vremea se va încălzi treptat. La finalul lunii martie temperatura va fi conformă pentru această perioadă a anului,...

(FOTO) Păi dacă-i bal, bal să fie

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Nădlac II au depistat douăzeci și trei de cetăţeni din Turcia, Siria, Irak și...

(FOTO) Cercul de foc al Pacificului

Recentul cutremur produs zilele trecute în Japonia, a cărui magnitudine a fost de 7,3 pe scara Richter, a readus în atenție centura sau cercul...

Percheziții la Reșița! Medic de familie acuzat de vaccinare la chiuvetă!

Polițiști de la Serviciul de Investigare a Criminalității Economice Caraș-Severin, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Reșița, au pus în executare 3 mandate...

Știrile zilei