Direcția Silvică Caraș-Severin are o misiune complexă la nivelul județului, iar în anul 2023 nu a făcut rabat de la niciuna din atribuțiile care îi revin.
Pe lângă lucrările specifice de regenerare a pădurii, direcția exploatează cu forțe proprii sau prin firme prestatoare masă lemnoasă pe care o valorifică în condiții de eficiență economică, dar și gospodărește și valorifică vânatul, peștele din apele de munte și din păstrăvăriile proprii, recoltează și valorifică alte produse specifice fondului forestier, precum fructe de padure, plante medicinale și ciuperci.
Legat de activitatea de vânătoare, reprezentanții DS Caraș-Severin ne informează că au fost înființate și modernizate cabanele de vânătoare, s-a dezvoltat și silvoturismul, direcția având posibilitați de cazare pentru angajați și turiști într-un număr de 8 cabane care sunt incluse în circuitul turistic.
O noutate a ultimilor ani, conform legilor în vigoare, direcția administrează și prestează servicii silvice în păduri proprietate a unităților administrativ teritoriale și a proprietarilor privați.
Elena FRANȚ

















